Surse din sfera politică au relatat pentru Observator că preşedintele interimar, Ilie Bolojan, va purta astăzi o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu. Şeful statului îi va solicita explicaţii premierului, după ce Dragoș Sprînceană, emisarul trimis de şeful Executivului în SUA, a declarat duminică seara că “Administraţia americană ar trebui să ignore mesajele României pro-Ucraina şi pro-Franţa, având în vedere că avem un preşedinte interimar care nu va conta într-o lună”.
Conform surselor Observator, preşedintele îşi doreşte o poziţie echilibrată în privinţa politicii externe şi a relaţiei României cu Administraţia Trump şi Uniunea Europeană.
Omul de afaceri Dragoș Sprînceană, autointitulat “emisar special” al premierului Marcel Ciolacu în SUA, a declarat ieri că nu are un mandat oficial din partea Guvernului sau a premierului pentru negocierile desfăşurate în SUA. Totuşi, el a precizat că mesajele au fost transmise după o discuţie telefonică cu Marcel Ciolacu. Totodată, mesajele exprimate de emisarul premierului în cadrul discuțiilor cu oficialii Administraţiei Trump contravin poziţiei oficiale a României, asumate de preşedintele interimar Ilie Bolojan în întâlnirile cu liderii europeni la Londra şi Paris.
Pe plan oficial, România a fost reprezentată de preşedintele Ilie Bolojan la toate negocierile “Coaliției de voinţă” conduse de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul britanic Keir Starmer. În cadrul acestor negocieri, România a adoptat o poziţie fermă de susţinere a Ucrainei, alături de marile puteri europene şi de celelalte state aliate din “Coaliția voluntarilor”. În contrast, “emisarul” lui Marcel Ciolacu argumentează că, după alegerile prezidenţiale, România ar trebui să renunţe la poziţia pro-Ucraina, să se distanţeze de opinia preşedintelui francez Emmanuel Macron şi să sprijine viziunea Administraţiei Trump, precum şi a facţiunii MAGA în privinţa conflictului din Ucraina.
Dragoş Sprînceană a explicat, ieri seară, rolul său în relaţia cu SUA. Totuşi, el a avut poziţii contradictorii legate de războiul din Ucraina, dar şi de măsurile pe care le va lua pentru a îmbunătăţi dialogul cu Administraţia Trump. El a susţinut eronat că preşedintele francez Emmanuel Macron vrea continuarea războiului din Ucraina, adăugând că administraţia americană ar trebui să “ignore” mesajele României pro-Ucraina şi pro-Franţa, având în vedere că România are un preşedinte interimar “care nu va mai conta într-o lună şi jumătate”. “Statele Unite îşi doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron îşi doreşte continuarea acestui război din Ucraina”, a afirmat Sprînceană, aseară, la Digi24. Aceasta este o afirmaţie falsă, deoarece Macron – şi Uniunea Europeană – susţin Ucraina în faţa agresiunii Rusiei, cerând negocieri de pace echitabile pentru Kiev. “Atâta vreme cât România se aliniază cu aceste direcţii, prin anumite declaraţii ale unora, Statele Unite nu vor fi încântate. Ne dorim cu toţii ca 2000 de oameni în Ucraina să nu mai moară săptămânal. România ar trebui să îşi dorească acelaşi lucru. Ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie, pentru a reda prosperitate economică atât la nivel european, cât şi global, inclusiv în Statele Unite. România ar trebui să aspire la acest obiectiv. Atâta vreme cât războiul continuă, economia României nu va prospera”, a concluzionat Sprînceană. Când i s-a atras atenţia că punctul său de vedere diferă de poziţia oficială a statului român în privinţa Ucrainei, omul de afaceri a zis: “Eu l-am întrebat personal pe domnul Ciolacu, iar el mi-a spus contrariul a ceea ce afirmaţi dumneavoastră, atât din partea lui, cât şi din partea biroului său”. “Domnul Marcel Ciolacu de asta m-a sunat personal, fiindcă îşi doreşte o apropiere şi o îmbunătăţire a relaţiilor cu Statele Unite”, a adăugat el. Totuşi, Sprînceană s-a contrazis ulterior, afirmând că de fapt nu a discutat despre Ucraina cu Ciolacu.
Şi Elena Lasconi îi solicită lui Marcel Ciolacu lămuriri
Liderul USR, Elena Lasconi, îi cere premierului Marcel Ciolacu să ofere urgent clarificări publice referitoare la declaraţiile făcute de Dragoş Sprînceană, trimisul său special în Statele Unite, privitoare la relaţia cu SUA, cu UE şi la susţinerea Ucrainei. Ea subliniază că, dacă aceste afirmaţii reflectă poziţia şefului Executivului, demisia lui Ciolacu “nu mai este o opţiune, ci o necesitate”.
“Îi solicit premierului Marcel Ciolacu să ofere de urgenţă clarificări publice privind declaraţiile făcute de domnul Dragoş Sprînceană, trimisul său special în Statele Unite. Afirmaţia acestuia, făcută în direct la Digi24, potrivit căreia prim-ministrul nu este aliniat cu preşedintele interimar Ilie Bolojan şi nu susţine poziţia Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei, este extrem de gravă şi necesită o reacţie imediată. Dacă această poziţie reflectă, într-adevăr, mandatul lui Ciolacu, atunci ne confruntăm cu o tentativă periculoasă de repoziţionare a României în afara consensului euroatlantic, fără consultare publică şi fără mandat democratic. Într-o asemenea situaţie, demisia lui Ciolacu nu mai este o opţiune, ci devine o necesitate”, afirmă Lasconi.
În opinia sa, România nu îşi poate permite ambiguităţi în politica externă. “Nu vorbim despre o simplă eroare de comunicare, ci despre o posibilă deviere de la direcţia strategică a statului român. În acest context, îl întreb public pe domnul Ciolacu dacă a discutat cu preşedintele interimar Bolojan despre această misiune diplomatică sau dacă a preferat să o desfăşoare unilateral, în dispreţ faţă de principiile colaborării instituţionale. Sau poate domnul Ciolacu era prea ocupat cu postările cu limbaj suburban pe reţelele de socializare”, argumentează ea. Liderul USR remarcă faptul că Dragoş Sprînceană a exprimat anterior poziţii apropiate de cele ale candidatului prorus Călin Georgescu, subliniind că “ridică întrebări legitime despre criteriile pe baza cărora a fost desemnat să reprezinte România într-un context atât de sensibil”. “România este un partener de încredere al Statelor Unite şi un stat profund angajat în valorile şi obiectivele Uniunii Europene. Orice tentativă de subminare a acestui angajament trebuie respinsă ferm”, conchide Elena Lasconi.
About Florin Tomescu