16.7 C
Iași
vineri, mai 23, 2025

Alegeri prezidențiale 2025: Educația și formarea lui George Simion.

Must Read

Cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 2025, George Simion se află în fruntea sondajelor, iar parcursul său educațional și activitatea publică sunt evidențiate ca fundamentale pentru profilul său de candidat.

Aproape de turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2025, candidații la președinția României sunt subiectele centrale ale discuțiilor și dezbaterilor din această săptămână.

Conform ultimului sondaj FlashData, publicat în ultima săptămână a campaniei, competiția cea mai strânsă se dă între candidații George Simion, cu 29% din voturi acordate de români, Crin Antonescu, cu 26% și Nicușor Dan, cu 23% din voturi.

În fruntea clasamentului, conform sondajului, se află candidatul AUR, George Simion, al cărui parcurs educațional a contribuit semnificativ la formarea profilului său public și politic. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, conform datelor de pe site-ul său.

Pe site-ul său, Simion menționează că a obținut la probele scrise de Bacalaureat următoarele note: Limba și Literatura Română, nota 9; Istoria Românilor, nota 9.55; Limba Engleză, nota 9.60. Media finală de la Bacalaureat a fost 9.69, conform informațiilor de pe site-ul său.

Trei ani mai târziu, în 2008, George Simion a absolvit Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București.

În 2010, a obținut diploma de masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având ca temă de cercetare „Crimele comunismului”.

Pe lângă studiile academice, liderul AUR a scris și publicat cărți, conform propriilor declarații. A publicat două volume care reflectă preocupările sale pentru identitatea națională și evoluția politică a României și Republicii Moldova.

Primul volum, intitulat „Blocați în labirint”, analizează situația Republicii Moldova de la obținerea independenței până în prezent. Al doilea volum, „Cum i-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu”, detaliază întâlnirile și interacțiunile lui George Simion cu lideri politici români importanți.

Parcursul academic al lui George Simion l-a condus la actuala sa funcție de conducere, alături de calitatea de candidat la alegerile prezidențiale. Turul 1 al alegerilor se va desfășura pe 4 mai, iar turul al 2-lea va avea loc pe 18 mai.

About Florin Tomescu

Absolvent al FJSC în 2014, am scris pentru mai multe publicații renumite din România.