21.2 C
Iași
vineri, mai 23, 2025

Corneliu Bârlădeanu și Sebastian Jitaru, condamnați pentru 100 de violuri: 8 ani și, respectiv, 14 ani de închisoare.

Must Read

Șoc pentru Biserica Ortodoxă Română! Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a primit o condamnare de opt ani de închisoare cu executare pentru viol și agresiune sexuală. Decizia finală a fost adoptată după aproape 50 de luni de procese desfășurate în regim secret, la cererea fostului episcop. Împreună cu el, fostul arhimandrit al Episcopiei Hușilor, Sebastian Jitaru, a fost condamnat la 14 ani de închisoare. În total, procurorii i-au acuzat de peste 100 de acte de viol asupra a trei studenți de la seminarul teologic din Huși.

Corneliu Bârlădeanu, în vârstă de 59 de ani, a fost găsit vinovat pe baza unor imagini compromițătoare, în care apărea împreună cu un student al Seminarului Teologic. Abuzurile sexuale se desfășurau, uneori, chiar în chiliile prelaților.

Verdictul este o premieră, Corneliu Bârlădeanu fiind primul înalt ierarh din Biserica Ortodoxă Română care primește o condamnare la închisoare. De asemenea, fostul arhimandrit Sebastian Jitaru a primit o pedeapsă redusă cu un an în urma apelului.

Episcopia Hușilor a fost obligată de instanță să achite despăgubiri de 170.000 de euro celor trei victime, dar anunță că va acționa împotriva condamnaților pentru a recupera daunele.

“Responsabilitatea le revine exclusiv celor două persoane condamnate. Episcopia Hușilor va exercita dreptul de regres împotriva lor și va lua măsuri legale corespunzătoare,” a afirmat Episcopia Hușilor.

Scandalul de amploare din Biserica Ortodoxă Română a început în 2017, când fostul episcop al Hușilor a depus o plângere la DNA, susținând că trei preoți îl șantajează cu o filmare compromițătoare, în care apărea alături de un elev minor de la seminarul teologic.

Preoții șantajiști au fost arestați și condamnați. Investigarea abuzurilor sexuale ale înaltelor fețe bisericești s-a realizat doar în urma unei investigații jurnalistice, care a furnizat dovezi șocante și mărturii cutremurătoare ale victimelor.

Corneliu Bârlădeanu s-a retras de la conducerea Episcopiei și s-a retras la mănăstirea Văratec după începerea scandalului. Cel care a fost cel mai tânăr episcop al României, instalat la 43 de ani, își va ispăși acum pedeapsa într-un penitenciar de maximă siguranță din Bacău.

Licențiat în FJSC în 2014, am colaborat cu mai multe publicații de prestigiu din România.