16.6 C
Iași
joi, octombrie 30, 2025

Cine este cardinalul Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie?

Must Read

Robert Francisc Prevost a fost ales în a doua zi a conclavului cardinalilor desfășurat la Vatican. A fost ales în cadrul celei de-a treia runde de vot.

Cardinalul Robert Francis Prevost din Statele Unite, în vârstă de 69 de ani, este al 267-lea papă ales. El devine primul papă american din istorie și va purta numele de Leon al XIV-lea.

Cu o experiență globală remarcabilă, Prevost a dedicat o mare parte din carieră misiunii sale în America de Sud, conducând recent un birou al Vaticanului responsabil cu numirea episcopilor, conform CNN.

Noul Papă a activat timp de zece ani în Trujillo, Peru, și a fost ulterior numit episcop de Chiclayo, oraș în care a slujit din 2014 până în 2023. În această perioadă, a obținut cetățenie dublă, fiind atât cetățean al SUA, cât și al Peru.

Într-un interviu cu Vatican News imediat după ce a devenit liderul Dicasterului pentru Episcopi, Prevost a declarat: „Mă consider în continuare un misionar. Vocația mea, la fel ca a fiecărui creștin, este să fiu misionar, să vestesc Evanghelia oriunde m-aș afla.”

Prevost a fost coleg de seminar cu Papa Francisc la Catholic Theological Union din Chicago, între anii 1978 și 1982. De asemenea, au colaborat în Roma la începutul anilor 2000, conform CBS News.

Alegerea noului Papă survine la mai mult de două săptămâni după decesul Papei Francisc, pe 21 aprilie, în a doua zi de Paște. Papa Francisc avea 88 de ani.

Absolvent al FJSC în 2014, am colaborat cu diverse publicații de renume din România.