Curtea Constituțională a României (CCR) a respins cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, formulată de Sebastian-Constantin Popescu, candidat al Partidului Noua Românie, pe 9 mai 2025. Judecătorii au votat în unanimitate că solicitarea este neîntemeiată și au validat rezultatul primului tur, desfășurat pe 4 mai.
În hotărârea oficială, CCR a subliniat că, în conformitate cu competențele constituționale, controlul procedurii de alegere a Președintelui României s-a realizat conform legii, iar votul cetățenilor în primul tur este considerat legal și legitim.
„Pe 9 mai 2025, judecătorii constituționali au decis, cu unanimitate de voturi: respingerea cererii de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu; confirmarea și validarea rezultatului alegerilor; organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României pe 18 mai 2025, la care participă George-Nicolae Simion și Nicușor-Daniel Dan, în această ordine”, conform comunicatului oficial al Curții.
Sebastian Popescu a invocat posibile nereguli în procesul electoral, dar CCR a considerat că nu sunt suficiente motive legale pentru a anula scrutinul. Procedura electorală continuă, așadar.
Turul doi al alegerilor, programat pentru 18 mai
După validarea rezultatelor, s-a confirmat că niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută în primul tur. George-Nicolae Simion și Nicușor-Daniel Dan, clasificați pe primele două locuri, se vor confrunta în turul doi al alegerilor prezidențiale, programat pentru duminică, 18 mai 2025.
Cei doi candidați se pregătesc intens pentru finala pentru Palatul Cotroceni, în contextul unei campanii electorale anticipate a fi extrem de competitive, având mize mari pentru viitorul României.
Președintele Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, a declarat marți că depunerea contestației la Curtea Constituțională a fost un demers menit să transmită „un mesaj de alertă” și să evidențieze „aspecte extrem de grave” care s-au petrecut, conform viziunii sale, potrivit Agerpres.
El a menționat că a intrat în cursa electorală cu un „handicap imens”, invocând lipsa de acoperire în mass-media.
A acuzat lipsa de respect față de alegerile democratice și față de funcția de președinte, subliniind că totul este „o manelizare excesivă, o superficializare” și „jocuri de culise pentru putere, în care interesul românului și România nu sunt luate în considerare”.
Sebastian Popescu a subliniat că, deși contestația vizează anularea alegerilor, aceasta este formulată strict pe baza procedurii legale, menționând că sunt formulate, în subsidiar, și alte cerințe.
„Nu mi-am propus să creez haos sau să anulez alegerile, căci oricum acest lucru nu se va întâmpla, având în vedere că există numeroase motive pentru a evita o astfel de decizie. Scopul este de a atrage atenția asupra faptului că nu am învățat nimic din cele întâmplate anul trecut și, în multe privințe, situația a fost chiar mai gravă anul acesta”, a declarat Popescu.
Acesta se așteaptă ca cererea înaintată Curții Constituționale să fie clasată ca „inadmisibilă”.
Conform datelor publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea proceselor verbale, Sebastian Popescu (PNR) a obținut 25.994 voturi (0,28%) la alegerile din 4 mai.
În cererea depusă, candidatul Sebastian Constantin Popescu solicită anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 4 mai, invocând următoarele motive:
1. Încălcări semnificative ale principiilor democratice și ale egalității de șanse în alegeri
2. Încălcarea principiului egalității de șanse prin discriminarea candidaților în mass-media:
– Clasificarea abuzivă a candidaților în „relevanți” și „irelevanți”
– Practici ilegale de promovare selectivă prin dezbateri organizate doar cu cei 5 candidați considerați „relevanți”, precum și difuzarea de știri dedicate exclusiv acestora, ignorând ceilalți 6.
– Promovarea masivă a unor candidați pe anumite canale TV
– Încălcarea obligației de a aloca timp de antenă egal
3. Manipularea opiniei publice prin sondaje de opinie și promovarea teoriei „votului util”
4. Manipularea românilor prin comentarii artificiale pe platforma TikTok
„În timpul campaniei electorale pentru alegerile din 4 mai 2025, a fost observată o acțiune coordonată de influențare a alegătorilor prin bombardarea utilizatorilor TikTok din România cu comentarii repetitive și suspecte, promovând exclusiv candidaturile domnilor Nicușor Dan și George Simion. Pe rețeaua TikTok, au fost publicate peste un miliard de comentarii pe toate transmisiile live și în secțiunea For You”, a declarat Sebastian Popescu.
Potrivit acestuia, se constată un model similar cu cel din 2024 (cazul Călin Georgescu).
Sebastian Popescu: Rețelele sociale, inundate de spam electoral în favoarea candidaților George Simion și Nicușor Dan
„Asemenea campaniei din 2024 – când CCR a recunoscut existența unor practici de manipulare prin comentarii automate în favoarea unui candidat – și în 2025, s-a utilizat un sistem similar, dar la o scară mult mai extinsă.
Miliarde de comentarii generice (exemplu: „GS președinte”, „ND11”, „Votăm GS”, „M-ai convins, votăm ND”) au inundat atât secțiunea „For You”, cât și transmisiunile live urmărite de utilizatori.
Conturi false sau suspecte: Cele mai multe dintre aceste mesaje au fost postate de profiluri cu urmăritori foarte puțini sau zero, nume generate aleatoriu (combinând cifre și litere), fără poze de profil sau activitate organică.
Deși OUG 1/2025 a introdus obligativitatea „etichetei electorale” pentru conținutul online (permițând eliminarea videoclipurilor nedeclarate corect), nu există reglementări pentru controlul comentariilor automate.
Platformele sociale (în special TikTok) au fost copleșite de spam organizat în favoarea candidaților George Simion și Nicușor Dan, fără intervenția vreunui organism de autoritate.
Efectul psiho-social: Bombardarea cu mesaje identice a creat o falsă percepție a susținerii masive, influențând alegătorii să creadă că cei doi candidați erau singura opțiune majoritară.
Aceste practici au distorsionat competiția electorală, oferind candidaților George Simion și Nicușor Dan un avantaj necorespunzător. Au dezinformat opinia publică, simulând o popularitate artificială”, a adăugat el.
Sebastian Popescu: Sistemul de manipulare din spatele lui Călin Georgescu, transferat la George Simion și Nicușor Dan
„Din rapoartele de monitorizare de la SRI, se poate observa că doi dintre cei 11 candidați la prezidențiale, George Simion și Nicușor Dan, au beneficiat de un tratament preferențial similar cu cel din cazul Călin Georgescu, ceea ce a dus la denaturarea voinței alegătorilor.
Întreg sistemul de manipulare asociat lui Călin Georgescu a fost transferat în campania lui George Simion. „Sistemul” nu s-a predat, ci s-a regrupat pentru a continua „lupta” pentru putere.
„Echipa” lui Nicușor Dan s-a inspirat din metodele lui Călin Georgescu și cu „sprijin” extern a reușit o manipulare eficientă a românilor din Diaspora”, a susținut Popescu.
El crede că acest lucru a afectat egalitatea de șanse între candidați, ceea ce reflectă o alterare a dreptului de a fi ales. Promovarea masivă a cinci candidați a condus la o expunere redusă a celorlalți candidați, împiedicând alegătorii să-și formeze o opinie corectă despre toți concurenții electorali. Astfel, alegătorii au fost induși în eroare cu privire la șansele celor 11 candidați, a conchis el.
5. Deturnarea campaniei Elenei Lasconi în favoarea lui Nicușor Dan
6. Încălcarea principiului egalității în drepturi prin favorizarea partidelor parlamentare
7. Manipularea opiniei publice prin sloganul electoral „Turul 2 Înapoi”
8. Încălcări grave ale integrității listelor electorale
9. Cenzura electorală prin aplicarea abuzivă a OUG 1/2025 privind eticheta electorală
10. Încălcări ale GDPR și ale legislației electorale de către AUR și USR
11. Vicierea procesului electoral prin aplicarea tardivă a Hotărârii CCR nr. 32/2024
Sebastian Popescu a cerut ca, în cazul în care cererea principală de anulare a alegerilor nu va fi admisă, Curtea Constituțională să constate viciul alegerilor din 4 mai 2025, stabilind măsuri concrete pentru a asigura egalitatea de șanse reale între toți candidații în viitoarele procese electorale, inclusiv prin reglementarea severă a rolului actorilor statali în campaniile electorale, organizarea strictă a dezbaterilor electorale și reglementarea publicării sondajelor de opinie în perioada electorală, interzicând în același timp promovarea „votului util” ca practică manipulatoare.
Ce spune legea despre cazurile în care CCR poate decide anularea alegerilor
„A fost înregistrată o contestație privind anularea alegerilor pentru președinția României din data de 4 mai”, anunță reprezentanții CCR.
Deocamdată nu s-a stabilit un termen pentru judecată, dar se preconizează că va avea loc spre sfârșitul săptămânii.
Conform Legii pentru alegerea președintelui, cererea de anulare a alegerilor poate fi formulată de partide politice, alianțe electorale, organizații ale cetățenilor din minorități naționale și de candidați care au participat la alegeri, în termen de maximum 3 zile de la închiderea votării. Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezi.
Soluția cererii de către Curtea Constituțională va fi dată până la data stabilită de lege pentru publicarea rezultatelor alegerilor.
Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaților care participă la al doilea tur. În acest caz, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Curtea Constituțională validează rezultatul fiecărui tur de scrutin, asigură publicarea acestuia în mass-media și în Monitorul Oficial al României, partea întâi, pentru fiecare tur de scrutin și validează rezultatul alegerilor pentru președintele ales.
9.571.740 persoane din țară și străinătate au votat la alegerile din 4 mai.
După centralizarea voturilor, candidatul AUR, George Simion, a obținut prima poziție, cu peste 40% din voturi, iar candidatul independent Nicușor Dan a înregistrat aproape 21%.
Biroul Electoral Central nu a anunțat încă rezultatele finale.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am scris pentru mai multe publicații de renume din România.


