Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă la care a și debutat în Divizia A, la 17 ani.
În cariera sa, Hagi a mai evoluat la Sportul Studențesc, Steaua București (cu care a câștigat trei titluri de campion al României, două Cupe și Supercupa Europei, în perioada 1987-1990), Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray (patru titluri de campion al Turciei, o Cupă UEFA și o Supercupă a Europei). La echipa națională, Hagi a reușit să bifeze 125 de prezențe, cu 35 de goluri marcate.
Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi își depășea ușor adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur soluția de rezolvare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în cele mai bune poziții, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să șuteze de la distanță.