28.3 C
Iași
luni, iulie 7, 2025

Anamaria Gavrilă îi solicită lui Nicușor Dan „să se supună unui control medical independent”, în urma comentariilor lui George Simion care l-a numit pe candidatul la președinție „autist”

Must Read

În ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, pe pagina de Facebook a liderului POT a fost publicat un mesaj care a generat numeroase reacții. Anamaria Gavrilă îi solicită lui Nicușor Dan să declare public că nu are nicio afecțiune psihică. Această cerere a venit la puțin timp după ce George Simion a afirmat că acesta este autist.

Anamaria Gavrilă solicită un control medical independent pentru Nicușor Dan
În mesajul postat pe Facebook, Anamaria Gavrilă îi cere lui Nicușor Dan să confirme public că nu suferă de nicio afecțiune mintală și își exprimă dorința ca acesta să fie dispus să se supună unui control medical independent, totul în numele transparenței și asumării responsabilității.

„Având în vedere comportamentele publice tot mai vizibile ale domnului ND – cum ar fi mișcările bruște și repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor și privirea evazivă, care evită constant contactul vizual – considerăm legitim ca opinia publică să primească o clarificare. Îl invităm, cu respect, să declare public că nu suferă de nicio afecțiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos specializat și că este deschis, dacă este cazul, să participe la un control medical independent. Încrederea cetățenilor în un candidat la președinție începe cu transparența și asumarea”, a scris Anamaria Gavrilă.

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale din 18 mai, George Simion, a făcut recent o afirmație controversată despre contracandidatul său, Nicușor Dan. În răspunsul său la o întrebare din partea unui jurnalist român, Simion a declarat: „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”.

„Îmi pare rău, și vreau să menționez că am avut interviuri azi (…) ProTV-ul nu era programat și nu am fost atent, am fost întrerupt din întâlnirile pe care le-am avut și am spus că acest contracandidat al meu este autist. Nu cred că am folosit termenul corect și îmi cer scuze față de persoanele neurodivergente”, a declarat George Simion, după comentariul său controversat.

 

Absolvent al FJSC în 2014, am contribuit la mai multe publicații de renume din România.