18.3 C
Iași
miercuri, iunie 25, 2025

George Simion a fost proclamat președintele republicii Ciad pe X, în seara alegerilor.

Must Read

George Simion a avut dificultăți în a accepta că nu va ajunge la palatul Cotroceni. Pe măsură ce primele rezultate îl plasau pe Nicuşor Dan pe primul loc, liderul AUR se declara învingător și se autoproclama președinte al României. După o serie de dezbateri intense în biroul său de la Parlament și doar după ce alții din AUR l-au sfătuit să recunoască înfrângerea, George Simion l-a felicitat pe contracandidat.

“Sunt noul președinte al României. Suntem câștigătorii clari ai acestor alegeri. Revendicăm victoria în numele poporului român”, a afirmat George Simion.

Deși rezultatele parțiale indicau că Nicuşor Dan era favorit, liderul AUR a ales să se autoproclame președinte pe treptele Parlamentului, dedicând victoria mentorului său.

“Aceasta este victoria lui Călin Georgescu. El trebuia să fie președintele României, el este președintele României și vreau să-i asigur pe toți românii că mă voi ține de cuvânt, iar domnul Călin Georgescu va ajunge în conducerea țării noastre”, a declarat George Simion, candidatul AUR la prezidențiale.

Simion a recunoscut înfrângerea după o lungă perioadă de deliberare.

George Simion nu a uitat să mulțumească susținătorilor care l-au votat masiv, în special din Italia, Spania și Germania.

“Cel mai mult vreau să le mulțumesc românilor din diaspora, care au parcurs sute de kilometri pentru a fi alături de țară. Vă mulțumim”, a spus George Simion.

Încurajați de mesajul transmis de George Simion pe pagina sa de Facebook, mulți dintre susținătorii liderului AUR au ales să ignore rezultatele exit poll și să sărbătorească. Apoi, liderul AUR s-a baricadat în biroul său din Palatul Parlamentului alături de jurnaliștii internaționali, în timp ce bodyguarzii săi bloca accesul ziariștilor români la ușă.

Pe măsură ce numărătoarea voturilor continua, ceilalți lideri AUR au început să-și exprime reacțiile. Gigi Becali s-a prezentat la Parlament pentru a-l convinge pe George Simion să accepte cu demnitate înfrângerea.

“Îi spun să accepte cu bărbăție că a fost învins și să treacă mai departe. Nu mă așteptam, nimeni nu se aștepta, părea că va câștiga. A greșit, ar fi trebuit să nu iasă deloc… ar fi fost mai bine să facă un comunicat și atât. La dezbateri, dacă Nicuşor Dan te înfruntă, stai acasă”, a adăugat Gigi Becali.

Târziu în noapte, George Simion a recunoscut că nu va ajunge la Cotroceni.

“Vă mulțumesc din suflet! A fost un privilegiu să fiu prietenul vostru și un lider în această luptă. Această luptă abia a început”, a afirmat George Simion, după înfrângere.

Simion s-a proclamat președintele republicii Ciad pe rețeaua X, în seara alegerilor. A felicitat, de asemenea, pe Nicuşor Dan într-un mesaj pe contul său de Facebook.

“Aș dori să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicuşor Dan. A câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Vreau să le mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine”, a continuat George Simion.

În graba sa de a se declara învingător, George Simion a comis o gafă care a fost rapid remarcată de internauți. Într-un mesaj pe rețeaua X, a folosit greșit un emoticon și s-a declarat președintele republicii africane Ciad, având un tricolor similar cu cel al României.

.