La o zi după ce românii și-au ales noul președinte, Ilinca Simion a postat o fotografie alb-negru și a transmis primul mesaj referitor la înfrângerea soțului ei, George Simion. Această reacție a fost așteptată cu interes, având în vedere că Ilinca era aproape să devină Prima Doamnă a României.
Pe 18 mai 2025, românii s-au întors la urne pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, iar prezența a fost una impresionantă. Peste 64% dintre alegători și-au exprimat opțiunea, marcând cea mai mare participare electorală din ultimele decenii. După finalizarea numărării voturilor, Nicușor Dan a fost declarat câștigător în fața contracandidatului său, George Simion.
Ilinca Simion, primul mesaj după înfrângerea soțului ei, George Simion, la alegerile prezidențiale
George Simion a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan și a susținut un discurs video în care și-a arătat resemnarea. Deși Ilinca a rămas tăcută în prima zi după alegeri, astăzi ea a publicat un mesaj concis, dar plin de semnificații. Textul a fost însoțit de un portret alb-negru cu ea.
„Uneori vedem lumea în alb și negru, exact ca-n poza asta. Fiecare dintre noi percepe realitatea prin propriul filtru, iar acest lucru ne face speciali, unici și autentici. În diferențe se naște frumusețea, iar în înțelegere se află pacea”, a transmis Ilinca Simion.
Apoi, pe Instagram, la secțiunea Story, Ilinca Simion a postat o altă fotografie alb-negru cu băiețelul lor, Radu.
Cum au reacționat internauții
Postarea recentă a adunat deja mii de aprecieri. Unii dintre urmăritori și-au exprimat tristețea pentru neînvinsul lui George Simion, lăsând comentarii de susținere și încurajare pentru familia acestuia.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
1. Ilinca Simion, primul mesaj după înfrângerea soțului ei, George Simion, la alegerile prezidențiale
2. Cum au reacționat internauții
3. George Simion a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan
Pe 18 mai 2025, românii au revenit la urne pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, iar prezența a fost una remarcabilă. Peste 64% dintre alegători și-au exprimat opțiunea, marcând cea mai mare mobilizare electorală din ultimele decenii. După finalizarea numărării voturilor, Nicușor Dan a fost declarat câștigător în fața contracandidatului său, George Simion.
Ad
499470518_18502873366053313_5511844103009502202_n
499470518_18502873366053313_5511844103009502202_n
Vezi galeria foto
Citește și: Ilinca Simion afirmă în autobiografia sa că a luat examenul la Liceul Militar din Breaza, dar lista oficială de admitere arată că a picat. Soția lui George Simion a fost pe locul 8 din coada listei.
Ilinca Simion, primul mesaj după înfrângerea soțului ei, George Simion, la alegerile prezidențiale
George Simion a recunoscut înfrângerea în fața contracandidatului său, Nicușor Dan, și a susținut un discurs video în care a părut vizibil resemnat. A păstrat tăcerea în prima zi după alegeri, însă astăzi a ieșit cu un mesaj scurt, dar plin de subînțeles, însoțit de un portret alb-negru cu ea.
Cum arată un weekend în familia lui Nicușor Dan. Au făcut o excursie în Făgăraș, orașul lui natal, și el a vizitat liceul unde a devenit olimpic și casa bunicilor.
RECOMANDAREA NOASTRĂ:
Cum arată un weekend în familia lui Nicușor Dan. Au făcut o excursie în Făgăraș, orașul lui natal, și el a vizitat liceul unde a devenit olimpic și casa bunicilor.
„Uneori vedem lumea în alb și negru, exact ca-n poza asta. Fiecare dintre noi percepe realitatea prin propriul filtru, iar acest lucru ne face speciali, unici și autentici. În diferențe se naște frumusețea, iar în înțelegere se află pacea”, a transmis Ilinca Simion.
Apoi, la secțiunea Story, pe Instagram, Ilinca Simion a postat o altă fotografie alb-negru în care apare alături de băiețelul lor, Radu.
Ce a discutat Nicușor Dan la întâlnirea cu Ilie Bolojan: „Rămâne propunerea mea de premier. M-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu am apucat să răspund”. Când se va face predarea de mandat.
RECOMANDAREA NOASTRĂ:
Ce a discutat Nicușor Dan la întâlnirea cu Ilie Bolojan: „Rămâne propunerea mea de premier. M-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu am apucat să răspund”. Când se va face predarea de mandat.
Citește și: Portretele celor două aspirante la titlul de Prima Doamnă a României. Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion au mai multe diferențe decât asemănări.
Cum au reacționat internauții
Postarea recentă a adunat mii de aprecieri. Unii dintre urmăritori au exprimat tristețea pentru neînvinsul lui George Simion, lăsând comentarii de susținere și încurajare pentru familia acestuia.
„Pe George Simion îl recunoaștem ca președinte! Nu există celălalt, pentru că a fost pus de sistem”, a susținut cineva.
„Frumoasa noastră, ne-am fi dorit ca tu să fii prima doamnă a României, dar din păcate a învins sistemul”, a comentat alt fan. „Domnul să vă ocrotească familia la tot pasul! Vă păstrează pentru ceva mai bine plăcut Lui!”, a fost părerea altcuiva.
.