4.3 C
Iași
joi, noiembrie 20, 2025

Tragedie inimaginabilă: O româncă de 36 de ani, ucisă cu brutalitate în Belgia. Cine este autorul crimei?

Must Read

Olivia Botușan, o româncă în vârstă de 36 de ani, a murit în condiții tragice în Belgia. Principalul suspect este iubitul ei, acum aflat în arest preventiv.

O veste devastatoare a zguduit comunitatea românilor din Bruxelles și a adus durere într-o familie din Botoșani. Olivia Botușan, o tânără mamă și profesoară de franceză, a fost găsită fără viață în casa ei din Belgia. Se afirmă că a fost ucisă de partener, conform declarațiilor cunoscuților.

„A fost ucisă cu o brutalitate greu de imaginat, maltratată de un bărbat român cu care a avut o relație de doar câteva luni, după care a fost împușcată. Un om în care a avut încredere, dar care s-a dovedit a fi un adevărat monstru. Chinurile pe care le-a îndurat în ultimele ei clipe sunt de neconceput și ne lasă pe toți cu sufletul sfâșiat.
Familia este distrusă și are nevoie de toată susținerea noastră,” a transmis un român pe Facebook.

„La început, părea un băiat bun, dar apoi s-a dovedit a fi un monstru. Pe corpul ei erau semne vizibile de abuz și chiar îmi spunea că este agresată. A încercat să încheie relația, dar era foarte insistent,” a povestit sora Oliviei.

Cel care a ucis-o este o cunoștință veche a poliției europene – era dat în urmărire internațională pentru furt.

Familia are nevoie de ajutor pentru repatrierea trupului ei.
„O fată educată, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași a ales să plece în străinătate, la fel ca milioane de români.

Putea să fie profesoară de limba franceză în România… Detaliile sunt puține, dar sfârșitul ei este dramatic.
A fost ucisă pe meleaguri străine, departe de cei pe care îi iubea… departe de copiii ei.

Pierdereaa este de nedescris, dar familia Oliviei se confruntă acum cu o altă povară: costurile exorbitante ale repatrierii trupului ei neînsuflețit în România, pentru a fi înmormântată aproape de cei dragi.

Ne dorim cu toții să ajutăm, chiar dacă nu o cunoaștem…
Și credem că împreună, fiecare cu puținul său, putem face o mare diferență,” a adăugat un alt cunoscut.

Absolvent al FJSC în 2014, am colaborat cu mai multe publicații cunoscute din România.