3.3 C
Iași
joi, noiembrie 20, 2025

Ultimele imagini din galeria turistică înainte de inundarea Salinei Praid. Cum putea fi prevenit dezastrul?

Must Read

Proteste în Praid după închiderea salinei inundate. Ieri, zeci de localnici s-au adunat în fața companiei miniere, acuzând conducerea de neglijență și sabotaj. Astăzi, directorul de dezvoltare a demisionat oficial. Catastrofa naturală afectează dramatic regiunea, unde oamenii depind de minerit și de turismul legat de activitățile salinei.

Localnicii susțin că situația din ultimele săptămâni ar fi fost prevenită cu o implicare mai mare din partea Societății Naționale a Sării și a Apei Române, care ar trebui să gestioneze cursurile de apă. Astfel, în timpul protestului de ieri, i-au cerut explicații directorului de dezvoltare, care s-a confruntat cu furia mulțimii, dar și-a anunțat demisia în fața acestora.

Problema este că Salrom se apără, susținând că nu sunt responsabili pentru cele întâmplate. Ei subliniază proiectul minerilor, care au lucrat neîntrerupt timp de 60 de ore pentru a construi diguri protective, dar care au cedat în cele din urmă. Mobilizarea minerilor a fost motivată și de dorința de a-și salvgarda locurile de muncă, conștienți că fără Salina Praid, viața localnicilor se va schimba dramatic.

Acum se caută vinovați pentru dezastru, însă rămâne de văzut cine va fi tras la răspundere. Apele Române ar fi trebuit să devieze cursul pârâului Corund încă de anul trecut, însă au realizat doar canale provizorii insuficiente. În timp ce Societatea Națională a Sării menționează un proiect de deviere a pârâului, care stă blocat din lipsă de fonduri.

Salrom nu explică de ce abia săptămâna trecută, pe 22 mai, a fost semnat un contract de 2 milioane de euro pentru reducerea infiltrațiilor din salină, când problemele au apărut cu mult înainte. Este clar că exploatarea sării nu va începe prea curând, deoarece salina este complet inundată și toate utilajele necesare se află sub apă, făcându-le inutilizabile chiar și după retragerea apei.

Imagini din galeria turistică, înainte de inundația Salinei Praid:
În fotografii, câțiva oameni încearcă să salveze rămășițele chioșcurilor de suveniruri, apă și gustări. Salina a fost inundată din cauza creșterii de peste 100 de ori a debitului pârâului Corund, cauzată de ploile recente.

Apa a intrat în subteran prin mina paralelă, iar debitul pârâului Corund a crescut constant, inundând treptat cele șapte niveluri superioare ale salinei. Digul construit de mineri a cedat sub presiunea apei, inundând zona turistică.

Mina Telegdy, unde se află utilajele de producție și stocurile de sare, este de asemenea compromisă și nu va mai putea fi recuperată. Accesul în salină este complet blocat din cauza riscurilor exacerbate, afectând grav economia locală în perioada de vârf turistic de vară.

În prezent, din toate magazinele de suveniruri, doar unul rămâne deschis, în timp ce celelalte au fost nevoite să își închidă ușile.

Vezi AICI video!

About Florin Tomescu
.