„Îmi pare rău… mama a murit în noaptea asta. Vă aștepta. V-a așteptat mult.”
N-am simțit durere. Doar… gol. Ca și cum totul din mine a amuțit dintr-odată. Lumea s-a întunecat. Nu-mi amintesc cum mi-a căzut capul pe spate. Doar că auzeam țipete, pași, cineva spunea ceva, mă ținea de mână.
La 77 de ani mi-am vândut tot ce aveam, ca să-mi cumpăr un bilet și să văd dragostea vieții mele, dar în avion s-a întâmplat ceva neașteptat
M-am trezit — mai târziu. Pe pământ. În jurul meu, fețe necunoscute. Cineva mi-a dat apă. Altul m-a întrebat cum mă simt. Am dat din cap. Nu aveam ce să spun. Doar un singur lucru:
— „Oricum o să ajung. I-am promis.”
Și am ajuns. Am cumpărat un buchet — simplu, de flori de câmp. Am mers la cimitir. Am găsit piatra cu numele ei. M-am așezat lângă. Am pus fotografia. Și biletul.
— „Iartă-mă. Am întârziat.”
Apoi am stat. Am ascultat vântul. Și liniștea. Ea era acolo. Știam asta.
La 77 de ani mi-am vândut tot ce aveam, ca să-mi cumpăr un bilet și să văd dragostea vieții mele, dar în avion s-a întâmplat ceva neașteptat
Așa e… credem mereu că mai avem timp, că mai putem îmbrățișa, săruta, și ne despărțim din motive prostești… dar uneori e prea târziu. Eu n-am mai apucat s-o văd pe femeia pe care am iubit-o, deși am așteptat toată viața noastră reîntâlnirea.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.