Prietenele mele spuneau că am înnebunit când am început din nou să fiu atentă la bărbați. Am 54 de ani, soțul m-a părăsit. Tot ce-mi doream era să mă simt din nou femeie — frumoasă, dorită, valoroasă.
Și atunci, în viața mea a apărut Victor. Locuiam în același cartier, ne mai întâlneam prin parc. Discuțiile deveneau tot mai lungi, privirile tot mai calde. Până când, într-o zi, m-a invitat la o întâlnire.
Am decis: întâlnirea să aibă loc la mine acasă. Cu o zi înainte, am pregătit o cină rafinată, am aprins lumânări și am ales cea mai frumoasă rochie.
La ora exactă șapte, s-a auzit soneria. Am deschis ușa… și am încremenit. Așa ceva chiar nu mă așteptam.
L-am invitat la mine, am pregătit o cină, dar întâlnirea nici nu a mai avut loc — totul din cauza unei greșeli stupide.
Am 54 de ani și sunt o femeie sigură pe sine, cu experiență. Am fost căsătorită timp de 26 de ani, dar la un moment dat am realizat că merit mai mult. N-am făcut nimic pripit, n-am plecat în grabă. Am așteptat ca fiul meu să intre la facultate și să plece la studii, apoi mi-am făcut bagajele și am plecat.
Aveam un apartament mic, moștenit de la mama. Pe vremuri, eu și fostul soț plănuiam să-l dăm fiului, dar acum am decis că să-și câștige singur locuința. Eu, în sfârșit, voiam să trăiesc pentru mine.
La început mi-a fost greu. Fostul meu soț a încercat să mă recucerească, promitea că totul va fi altfel. Dar eu nu voiam să mă întorc într-o colivie. Am început să privesc altfel viața din jur, să învăț cum e să fii liberă — și să mă bucur de asta.
Prietenele îmi spuneau că sunt nebună să mă mai uit la bărbați. Dar eu voiam doar să mă simt din nou femeie — frumoasă, dorită, importantă.
Au trecut câțiva ani și l-am cunoscut pe Victor. Locuiam în același bloc, ne întâlneam uneori în parc. Discuțiile noastre deveneau tot mai lungi, privirile tot mai calde. Într-un final, m-a invitat la o întâlnire.
Am decis s-o organizăm la mine. Voiam să-l impresionez cu talentul meu culinar. Am pregătit o cină specială, am aprins lumânări, am ales cea mai elegantă rochie. Eram emoționată, dar și entuziasmată de seara ce urma.
La ora șapte fix, a sunat la ușă. Am deschis… și am încremenit.
Victor stătea în prag. Fără flori. Fără bomboane. Fără niciun gest de atenție.
– Ai venit cu mâinile goale? – l-am întrebat nedumerită.
– Și ce-i cu asta? Doar nu mai suntem copii, – a răspuns, puțin uimit.
– Cu atât mai mult, – am zâmbit rece. – La revedere.
I-am trântit ușa în nas.
Simțeam o furie cumplită. Cum poate un bărbat matur să se comporte așa?
Dar, de-a lungul anilor, am învățat un lucru important: trebuie să te respecți pe tine însăți. Dacă un bărbat, încă de la început, nu te vede ca pe o femeie, ci doar ca pe o companie comodă sau o gospodină, atunci mai târziu nu va fi mai bine.
Mai târziu, Victor, rănit și ofensat, a început să răspândească prin vecini zvonul că sunt arogantă și că voi rămâne singură toată viața.
Ei bine… mai bine singură decât cu cineva care nu știe să aprecieze.
Poate că voi mai întâlni un bărbat adevărat.
Sau poate… aceștia au dispărut?
Voi ce credeți? Am procedat corect?
