Luni după-amiază, în Rekkem, Belgia, un șofer român de TIR a fost observat pe marginea drumului N58, târându-se cu dificultate, iar mai apoi prăbușindu-se lângă camionul său. Era vizibil afectat, tremurând și având dificultăți de respirație. Un trecător a încercat să-l ajute, însă acesta a refuzat intervenția ambulanței. S-a mulțumit, a zâmbit și a dat asigurări că este bine. A doua zi, trupul său a fost descoperit fără viață în cabină.
Cu fața în palme, așezat pe parapetul de pe marginea drumului N58 din Rekkem, Musaev Zelimkhan este încă vizibil marcat de întâmplare.
Își fuma țigara, în timp ce poliția și pompierii se ocupau de situație în jurul cabinei verzi a camionului. Musaev este cel care a găsit, marți după-amiază, trupul fără viață al șoferului român. “Treceam pe aici ieri după-amiază (luni n.r.) și l-am văzut pe șofer târându-se spre camionul lui și apoi prăbușindu-se. La început, am crezut că era beat. Mi s-a părut periculos, așa că am oprit mașina în fața lui. Unii șoferi treceau foarte aproape de el”, a povestit tânărul din Lauwe, conform Nieuwsblad.
“Mi-a mulțumit, mi-a zâmbit și a spus că totul e în regulă”
Musaev l-a ajutat să se ridice, moment în care și-a dat seama că situația era mai gravă decât părea: “În orice caz, nu mirosea a alcool și nu am observat sticle goale. Bărbatul respira greu și tremura. Am încercat să-l liniștesc, în ciuda barierei de comunicare, și i-am oferit apă. L-am întrebat de mai multe ori dacă vrea să chem o ambulanță, dar a refuzat categoric. Mi-a mulțumit, mi-a zâmbit și a spus că e bine”.
Musaev Zelimkhan și-a continuat drumul, lăsându-l pe român în cabină.
Cu toate acestea, nu a putut găsi liniștea: “Toată seara m-am gândit la el. Când am trecut din nou, marți la prânz, am văzut un alt șofer în preajma camionului. Am oprit imediat să verific, dar era prea târziu. Nu mi-e deloc ușor, dar am făcut tot ce am putut”.
Serviciile de urgență n-au mai putut interveni
Serviciile de urgență au sosit rapid la locul incidentului, însă nu s-a mai putut face nimic. Pompierii au blocat banda dreaptă, permițând echipelor medicale să își desfășoare activitatea. Poliția a venit de asemenea, pentru a investiga posibilele circumstanțe legate de o faptă penală, concluzionând în cele din urmă că a fost vorba de o moarte naturală.
About Florin Tomescu
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu mai multe publicații cunoscute din România.