Una dintre cele mai spectaculoase maşini create vreodată în România, Dacia Sport MD87 – un prototip realizat in 1986, cu motor central şi, ulterior, faruri escamotabile, a fost privită la momentul realizării sale ca o maşină SF. Opera inginerului piteştean Nicolae Cosmescu, ce părea să nu mai aibă nimic de-a face cu regula de aur a clasicismului reprezentat de Dacia 1300 a avut însă neşansa de a fi blocată înaintea producerii în serie.
Ideea a ceea ce avea să devină, mult mai târziu, spectaculosul proiect MD 87 al uzinei Dacia i-a încolţit lui Nicolae Cosmescu prin anii ’60, când viitorul inginer de la Centrul de Cercetare şi Proiectare al Dacia (CCSITA), detaşat la IATSA pentru a coordona execuţia unor prototipuri, era doar un adolescent vizionar. Atunci, în România nici nu putea fi vorba de competiţii pe patru roţi. „Când am deschis ochii în sportul auto mondial, lumea bună a acestora era subjugată de câteva apariţii devenite cu rapiditate mitice: Ford Mustang, dar mai ales rafinatul Ford GT40.
O formă, dar şi o formulă constructivă, seducătoare, ce mi-a mers direct la suflet. Nu l-am uitat nici azi, aşa cum nu uiţi nici prima dragoste. Un adevărat coup de foudre. Legendarul azi Lamborghini Miura s-a inspirat copios din designul acestuia şi, în plus, acum ceva ani, constructorul nord-american a făcut şi un remake. Silueta captivantă am decoperit-o într-un articol din «L’humanité Dimanche», organ al Partidului Comunist Francez, ziar aflat printre puţinele ce se găseau pe atunci la chioşcuri, sau la care se putea face abonament, din motive lesne de înţeles. Şi cum prima maşină – asta acum aproape 100 de ani – a ascendenţilor mei pe linie paternă fusese un Ford T, cunoscut şi drept Fordul cu «mustăţi», evident că am devenit şi un fan al mărcii“, povesteşte, pentru „Weekend Adevărul“, inginerul Nicolae Cosmescu, autorul prototipului Dacia Sport MD87.
UN MODEL DACIA SPORT CU ALT SPATE
Cosmescu a fost atât de impresionat de ceea ce descoperise, încât şi-a propus, fără jalon de timp, să realizeze, la rândul său, ceva asemănător: o construcţie cu o structură de curse adevărată, cu motorul dispus central, în spate, noua modă apărută pe la începutul acelor ani. „Trebuie să recunoaştem că visul, deşi captivant, friza puternic science-fiction-ul. La vremea aceea, în România nici măcar nu se vorbea de industrie constructoare de autoturisme. Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor handicapuri majore, aveam convingerea că îmi voi trăi visul“, mai spune inginerul piteştean.
Aşa se face că, la începtul anilor ’80, Nicolae Cosmescu avea să ajungă la IATSA, unde, după ce a realizat câteva prototipuri şi după ce s-a implicat în punerea la punct a fabricaţiei modelului Sport, a sesizat oportunitatea de a face şi altceva. Şi a decis să realizeze un model modern bazat pe ideea ce i se cuibărise în minte, cu o caroserie total nouă, extrem de joasă, de circa 1,07 metri înălţime.
„I-am prezentat câteva desene de stil directorului, şi el inginer de automobile, dar nu s-a luat nicio decizie. Era cu adevărat o idee prea îndrăzneaţă pentru condiţiile de care se dispunea în acea perioadă. Eu aveam clar cum trebuia să arate caroseria – părţile nevăzute, dedesubturile –, dar mi-am dat destul de repede seama că ar fi costat mult prea mult şi ar fi durat realizarea. Aşa încât, pentru moment am renunţat la a realiza un astfel de automobil păstrând doar mecanica de la Dacia, şi să construiesc o caroserie de la zero. Până într-o zi. Era în 1985, când mi-a străfulgerat ideea unei construcţii facil de realizat, din toate punctele de vedere. Nu aveam decât să modific un model Dacia Sport, căruia trebuia doar să-i construiesc o altă parte spate. Aşa încât, la serviciu, printre picături şi din proprie inţiativă, am desenat un plan carosier. Pe acesta se amplasează mecanica şi ocupanţii locurilor, în cazul acesta – doar două. Asta mi-a permis să stabilesc ampatamentul, adică distanţa în plan longitudinal dintre axele celor două punţi şi lungimea, fiindcă restul era impus de dimensiunile modelului din care deriva“, explică Nicolae Cosmescu.
Şi-a pus pe hârtie viitorul model şi l-a prezentat superiorilor pentru validare. A avut ceva emoţii, pentru că desenele sale sfidau proiectele clasice, dar a răsuflat uşurat câd i-a văzut pe decidenţi încântaţi de modelul său futurist.
„Cu o ardoare fără limite, în cel mai scurt timp, am realizat un desen scara 1:5, extrem de precis şi de riguros, o adevărată secţiune longitudinală a viitoarei maşini, pe care am prezentat-o, cu justificările de rigoare, comisiei tehnico-economice, care la timpul respectiv era singura în măsură să valideze tot felul de soluţii. Modelul propus scăpa regulilor normale de înţelegere. Era o diferenţă eclatantă între ce se ştia până atunci că este un automobil şi ce se vedea prin acel desen. Clasicismul, reprezentat de Dacia 1300, era regula de aur. Deşi nu era nicio ambiguitate în înţelegerea sa, concepţia li s-a părut sofisticată, oricum, dincolo de imaginarul decidenţilor. Şi, deşi nu pricepeau «cum se vor cupla cele două părţi faţă», au acceptat experimentul“, se mândreşte inginerul piteştean.
Citeste in continuare pe adevarul.ro
