Arsenie Boca, părintele cu chip de sfânt care continuă să vegheze din tăcere asupra sufletului românesc, a lăsat în urmă nu doar icoane pictate cu mâna lui și cuvântări duhovnicești, ci și o serie de viziuni despre
destinul României. Profeții care, pentru mulți dintre cei ce l-au ascultat cu inima deschisă, nu mai sunt simple vorbe, ci realități care se desfășoară astăzi sub ochii noștri.
Printre cele mai copleșitoare avertismente rostite de Arsenie Boca se numără cel legat de un conflict nevăzut, un război care nu se poartă cu arme, ci în adâncul sufletului omenesc. Spunea că România va fi
zguduită nu de bombe sau de tancuri, ci de o luptă tăcută, una care va sfâșia legătura dintre oameni, va roade încrederea și va împinge națiunea către o prăpastie morală. Când te uiți în jur – la scandalurile
politice interminabile, la corupția care pare că nu mai are leac, la dezbinarea profundă dintre oameni – e greu să nu vezi în asta o confirmare.
Vedem zilnic cum valorile odinioară sacre – credința, familia, respectul – sunt răstălmăcite, disprețuite sau ignorate. Tinerii pleacă în număr tot mai mare, dezamăgiți, fără speranță, iar cei rămași privesc adesea
neputincioși către un viitor care nu mai pare al lor. Este exact tabloul pe care Arsenie Boca îl desena în cuvinte simple, dar răscolitoare.
Și totuși, părintele de la Prislop nu a vorbit doar despre întuneric. Dincolo de profețiile dureroase, se întrezărește o speranță profundă. Spunea că România, după ce va fi trecut prin această vale a plângerii, va renaște. Va deveni un far de lumină pentru întreaga lume, un loc unde sufletul omului obosit și rătăcit va putea găsi alinare, sens și mântuire.
Această viziune prinde contur atunci când vedem cum, în ciuda valului de modernitate și globalizare, românii rămân ancorați în credință. Mii de oameni urcă în tăcere la mănăstiri, își caută liniștea în rugăciune, își aduc copiii la împărtășit și aprind lumânări pentru cei plecați. Biserica, cu toate greșelile și provocările ei, rămâne pentru mulți o oază de speranță, un loc unde sufletul încă îngenunchează.
O altă previziune grea, dar tot mai actuală, se referă la o criză economică severă, care ar putea atinge nu doar România, ci întreg continentul. Instabilitatea financiară, creșterea prețurilor, inflația care înghite economiile familiilor, toate par să prefigureze furtuna de care vorbea duhovnicul. Oamenii simpli o simt deja – când merg la piață, când plătesc facturi, când pun deoparte pentru copii și nu mai ajunge.
Și mai este o viziune, poate cea mai neliniștitoare: România prinsă între marile puteri, o țară care nu va putea sta neutră, ci va fi obligată să aleagă, să sufere, să îndure. În contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor din jurul granițelor, profeția devine mai mult decât o simplă temere. Suntem, într-adevăr, într-un punct fierbinte al lumii, iar fiecare decizie politică pare o piesă într-un joc mult mai mare decât noi.
Și totuși, în mijlocul acestui haos, Arsenie Boca ne încurajează să nu pierdem ceea ce ne face cu adevărat puternici: sufletul. Credința. Răbdarea. El spunea că, dacă ne vom întoarce la rădăcinile noastre, la bunul-simț românesc, la valorile curate ale satului și ale Evangheliei, atunci vom birui. Nu cu arme, nu cu bani, ci cu dragoste, cu smerenie și cu credință.
Astăzi, în vremuri de confuzie, în care nu mai știm ce e adevăr și ce e minciună, cuvintele lui capătă o profunzime tulburătoare. Ne amintesc că, oricât de greu ne-ar fi, România nu e pierdută. Că drumul spre lumină trece, adesea, prin întuneric. Iar dacă vom avea puterea să rămânem oameni, să nu uităm cine suntem și ce moștenim, atunci – așa cum spunea părintele – această țară va renaște.
Nu cu zgomot, nu cu triumfalism, ci în tăcerea sufletelor trezite, acolo unde încep adevăratele revoluții.
