Ministerul de externe al Iranului a condamnat atacul Statelor Unite asupra Iranului. Seyed Abbas Araghchi a făcut aceste declarații imediat după ce SUA a bombardat trei amplasamente nucleare.
Statele Unite au lansat șase bombe “distrugătoare de buncăre” asupra a trei site-uri nucleare din Iran. Acest atac a fost denunțat de ministrul iranian de externe, care a afirmat că acțiunea SUA reprezintă o “încălcare a dreptului internațional”.
Seyed Abbas Araghchi a criticat vehement atacul Americii
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Statele Unite au atacat Iranul, vizând cele trei site-uri nucleare. Pe lângă cele șase bombe “distrugătoare de buncăre”, utilizate pentru prima dată, SUA au lansat și 30 de rachete Tomahawk.
Ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Araghchi, a condamnat atacul Statelor Unite, denumindu-l o “încălcare a dreptului internațional”. În discursul său, el a subliniat că acest atac va avea “consecințe externe”.
“Statele Unite, ca membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, au comis o gravă încălcare a Cartei ONU, a dreptului internațional și a NPT (Tratatul de non-proliferare nucleară) prin atacarea instalațiilor nucleare pacifice ale Iranului. Evenimentele din dimineața aceasta sunt revoltătoare și vor avea consecințe perene.
Fiecare membru al ONU trebuie să fie alarmat de acest comportament extrem de periculos, anarhic și criminal. În conformitate cu Carta ONU și cu dispozițiile acesteia care permit un răspuns legitim în apărare, Iranul își rezervă toate opțiunile pentru a-și apăra suveranitatea, interesele și poporul.”, a declarat ministrul iranian.
Pe de altă parte, Netanyahu l-a lăudat pe Donald Trump pentru decizia de a ataca Iranul, numind-o o hotărâre care “va schimba istoria”.
„Felicitări, președinte Trump! Decizia dumneavoastră îndrăzneață de a viza instalațiile nucleare ale Iranului cu puterea impunătoare și dreaptă a Statelor Unite va schimba istoria.”, a declarat Netanyahu, conform NBC News.
Iranul, un nou val de rachete către Israel după atacul SUA
După atacul Statelor Unite asupra celor trei situri nucleare din Iran, armata israeliană a raportat că Iranul a lansat primul val de 27 de rachete către Israel. Primele informații de la o organizație israeliană de prim ajutor indică 16 persoane rănite.
Poliția israeliană a intervenit în două zone afectate. Una dintre ele a fost în Haifa, iar cealaltă în Ness Ziona, la sud de Tel Aviv. Pagube semnificative au fost raportate și în centrul țării, televiziunea publică KAN 11 arătând mai multe imagini cu clădiri distruse în urma atacului.
 

