16.3 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Demisie cu stil. Cum îşi anunţă o tânără corporatistă şeful şi colegii că s-a săturat

Must Read

Marina Shifrin lucra de aproape doi ani pentru Next Media Animation, o companie taiwaneză specializată în producţia de materiale video. Nu avea voie să meargă în pauză de masă, iar decizia superiorilor săi de a pune accent pe cantitate şi numărul de vizualizări atrase în defavoarea calităţii conţinutului au determinat-o să demisioneze.

Nu oricum, ci printr-un videoclip care, în ultimele zile, a început să fie, din nou, extrem de vizionat. „Timp de aproape doi ani mi-am sacrificat relaţiile, timpul şi energia pentru acest job. Iar şefilor mei le pasă doar de cantitate şi de câte vizualizări atrage fiecare videoclip. Aşa că m-am gândit să fac un videoclip propriu”, explică Shifrin, o americancă în vârstă de 25 de ani, în demisia prin dans pe care a postat-o pe YouTube.

Problemele ei profesionale au început atunci când Shifrin s-a mutat din Statele Unite în Taiwan, unde condiţiile angajatorilor erau foarte diferite de mediul cu care era obişnuită. Programul i se schimba mereu, şefii nu-i dădeau niciodată o listă clară cu responsabilităţi şi aveau o cu totul altă strategie decât ea în ceea ce priveşte raportul calitate/vizualizări.