26.4 C
Iași
sâmbătă, iulie 12, 2025

Știri de Ultimă Oră! Horia Constantinescu transferat la Ialomița în plin sezon estival: „Voi contesta această decizie. Vor să mă reducă la tăcere.”

Must Read

Șeful Protecției Consumatorilor din Constanța, Horia Constantinescu, a fost mutat la Ialomița, tocmai în plin sezon estival. Această schimbare ciudată a avut loc la o zi după ce primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost prezent în fața Comisiei de Disciplină a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, unde s-a plâns de controalele efectuate de Constantinescu.

„Având în vedere experiența profesională a domnului Constantinescu Horia Miron, (…) precum și profesionalismul de care a dat dovadă în activitatea desfășurată în cadrul instituției, (…) se mută temporar pe funcția publică de conducere vacantă de Comisar Șef Adjunct grad II în cadrul Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață Ialomița“, se menționează în dispoziția referitoare la această schimbare.

Horia Constantinescu intenționează să conteste această decizie!

“Toate sesizările și avertizările pe care le-am făcut de-a lungul timpului — de la neregulile din transportul public constănțean, la starea trenurilor și a gărilor, capacele de canal nealiniate, stâlpii de iluminat periculoși, până la furturile din mâncarea copiilor și pericolele locurilor de joacă din incinta unităților de învățământ — nu sunt întâmplătoare.

Am adus în atenția publicului și autorităților ilegalitățile tolerate sau ascunse de pe litoralul românesc:
• Construcții improvizate în zonele de plajă,
• Activități comerciale desfășurate fără documente,
• Construcții nedeclarate care afectează direct statul.

Am discutat deschis despre complicitatea administrațiilor locale cu grupuri de interese, despre avize acordate cu bună știință în afara legii și despre lipsa de reacție a unor instituții cheie.

Am scos la iveală modul în care anumite persoane sunt protejate, în timp ce altele sunt reduse la tăcere.

Coincidențele nu mai pot fi ignorate.

Faptul că toate aceste semnale publice, urmate de întâlnirea „de taină” dintre Vergil Chițac și CP (n.r. Cristian Popescu Piedone), par să fi generat o acțiune coordonată de intimidare și reducere la tăcere, nu poate fi tratat doar ca o simplă speculație.

Este un atac direct asupra celor care încalcă normele, asupra celor care aleg să spună adevărul și să lupte împotriva corupției și incompetenței.

Nu mă voi opri. Cei care cred că pot cumpăra sau impune tăcerea mea, nu mă cunosc. Voi contesta decizia. Am luat deja legătura cu avocatul care mă va reprezenta“, declară Horia Constantinescu.

Vergil Chițac a făcut aseară o serie de declarații la Dotto TV referitoare la comportamentul fostului său colaborator, Horia Constantinescu, despre care era foarte mulțumit atunci când lucrau împreună în Primăria Constanța, dar acum, când comisarul folosește ACELEAȘI metode împotriva lui, se arată deranjat:

„Am redactat un memoriu către Ministrul Economiei, în luna aprilie, după controalele efectuate de Horia Constantinescu la CT Bus și la două grădinițe din Constanța, în care am prezentat comportamentul abuziv al acestuia. denigrator, care afectează grav imaginea administrației publice locale și care constituie intimidare publică, însoțit de o expunere excesivă în mediul public, pe rețelele sociale, cu un singur scop: capital electoral. Ce vreau să menționez este că informațiile pe care Horia Constantinescu le-a dezvăluit în presă, în urma acelor controale, nu aveau ce căuta în spațiul public. Am înaintat acest memoriu domnului ministru de la vremea aceea, domnul Bogdan Ivan, care, așa cum era normal, l-a transmis la ANPC. ANPC m-a citat astăzi, iar eu m-am prezentat la București. Cu siguranță că l-au și citat pe el. Vreau să vă întreb ceva: nu există și în alte orașe din țară, precum Constanța, Cluj, Brașov, Oradea? Ați mai auzit de un om ca Horia Constantinescu? Oameni care să facă atâta zarvă în timpul unor controale? Pe oamenii din acele orașe nu-i interesează, oare, protecția consumatorilor? Controalele, și vă spun ca om care a realizat controalele, se desfășoară în liniște și pentru îndrumare. Nu pentru circ. De asemenea, doamna director de la Grădinița 53 mi-a spus că în timpul controlului a fost amenințată… Nu în ultimul rând, atenție, funcția pe care o deține acum este echivalentă cu cea a funcționarilor publici. Cred că, după ce a candidat la primărie pe listele unui partid politic, nu mai avea voie legal să revină pe funcție. Este ca și cum un director din primărie își suspendă activitatea pentru a candida împotriva mea, își desfășoară o campanie, una agresivă – așa cum vă amintiți că a făcut și Horia Constantinescu, pierde și revine la primărie și redevenim colegi. Încă o dată! Funcționarul public nu are voie să facă politică. Nu pot să nu asociez aceste controale ale sale cu o campanie împotriva mea. În campanie am fost ținta unor atacuri suburbane. Acum ce face? Dezbracă haina de politician și îmbracă haina de funcționar public. Face controale, se vrea echidistant, neutru, obiectiv. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase. Oare putem să credem asta? Să fim serioși”, a declarat Chițac.