10.3 C
Iași
duminică, octombrie 5, 2025

Avion prăbușit la scurt timp după decolare lângă Londra: „O explozie teribilă” – Numărul pasagerilor este incert.

Must Read

Momente de panică pe aeroportul Southend din apropierea Londrei! Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Martorii descriu impactul cu solul ca fiind o imensă minge de foc. Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al victimelor, dar se vorbește despre minimum două persoane, doi piloți, care se aflau la bordul aeronavei prăbușite.

Accidentul a avut loc în această după-amiază, la puțin timp după ce avionul a decolat de pe aeroportul Southend din Marea Britanie, generând o explozie masivă și un nor dens de fum vizibil de la distanță. Tragicul incident a avut loc cu puțin înainte de ora 16:00, conform informațiilor de la Mirror.

Aeronava era un avion de transport medical care sosise din Croația în dimineața acelei zile și se îndrepta spre Olanda, unde se regăsește sediul companiei ce o opera, Zeusch Aviation.

Un martor, aflat într-un club de darts situat la câteva minute de aeroport, a relatat că a auzit o bubuitură puternică, iar când a ieșit afară, a văzut fum ridicându-se spre cer. “Eram la clubul de darts din apropiere. Am auzit o bubuitură și, când am ieșit afară, tot cerul era acoperit de fum,” a explicat Luke Humphrey.

Incidentul s-a produs la scurt timp după decolare

Un alt martor, John Johnson din Billericay, a declarat că, cu câteva momente înainte de tragedie, piloții au salutat copiii și adulții care îi observau.

“Cu toții am făcut cu mâna piloților, iar ei ne-au salutat înapoi. Aeronava a virat la 180 de grade pentru a se alinia cu pista, a decolat, dar după câteva secunde a început să se încline brusc spre stânga. Apoi, aproape s-a răsturnat și s-a prăbușit cu botul înainte. A urmat o explozie uriașă. Toată lumea a rămas șocată. Copiii, familiile, toți au asistat la această scenă. Am sunat imediat la urgențe și am raportat incidentul,” a adăugat acesta.

În acest context, aeroportul Southend a fost închis și va rămâne închis până la noi ordine. Toate zborurile de pe și către aeroport au fost anulate. Autoritățile sunt în prezent în curs de a investiga cauzele prăbușirii.