-4.5 C
Iași
miercuri, februarie 18, 2026

Ilie Bolojan răspunde acuzației de furt al unui TIR din Germania în anii ’90: „Eram student în Timișoara și nu aveam permis de camion.”

Must Read

Ilie Bolojan, președintele interimar, a respins, luni seară, în cadrul unei emisiuni la Digi24, zvonurile false din mediul online care afirmau că, în tinerețe, în perioada în care ar fi fost în Germania, ar fi furat un camion și ar fi fost căutat de Interpol.

În timpul emisiunii moderată de Claudiu Pândaru, Bolojan a clarificat și aspectele legate de statuile românești îndepărtate din Oradea, adăugând că nu va candida la alegerile prezidențiale din acest an.

„Un val de mizerii”

Răspunzând întrebărilor jurnalistului, acesta a mărturisit că, de când a preluat conducerea PNL, a avut parte de „un val de mizerii”.

„Una dintre aceste mizerii era că aș fi lucrat în anii ’90 în Germania ca șofer de camion, aș fi furat un camion și așa mai departe. În anii ’90 eram student, m-am înscris la a doua facultate la Timișoara. N-am lucrat – nu puteai să pleci de acolo, pentru că erau facultăți la zi, iar a le duce era destul de dificil. Nu am lucrat niciodată în Germania, nu am permis de categoria C, nu am avut nicio problemă cu Interpolul, dar, când astfel de mizerii sunt aruncate, devine foarte greu să te lupți cu ele, pentru că sunt împărtășite coordonat și se răspândesc rapid, iar oamenii care nu te cunosc își formează impresii total greșite,” a declarat Bolojan.

În acest context, președintele interimar a povestit cum, în weekend, s-a întors acasă și, în timp ce se plimba prin oraș, a fost abordat de o doamnă din Timișoara care venise special să verifice dacă statuia lui Mihai Viteazul mai este pe soclu în Oradea.

„Domnule, este pe soclu, e bine-mersi! E adevărat că statuia lui Mihai Viteazul a fost mutată dintr-o piață în alta, dar nu a fost dărâmată! Astfel de folclor există, iar, la un moment dat, dacă nu ai o putere interioară puternică, afland astfel de lucruri despre tine, îți vine să te lași de toate, pentru că nu te poți lupta cu toate mizeriile care apar în spațiul public,” a spus Bolojan.

Emisiunea de luni seară a oferit lui Bolojan o nouă oportunitate de a reafirma, în ciuda presiunilor publice, că nu va candida la alegerile prezidențiale din luna mai. El a adus în discuție că decizia candidaturii lui Crin Antonescu fusese luată înainte de demisia președintelui Klaus Iohannis.

„A fost o discuție legată de mai mulți candidați, iar aceasta a fost candidatura acceptată de toate partidele. PNL a avansat o astfel de propunere, alături de alte două propuneri. A folosi o conjunctură care te-ar putea avantaja pentru a face gesturi de piroman politic înseamnă a nu înțelege problemele țării noastre,” a concluzionat el, conform HotNews.ro, subliniind că un cuvânt dat trebuie să fie respectat.