Guvernul României intenționează să prezinte, cel mai probabil la mijlocul săptămânii următoare, al doilea pachet de măsuri de reformă, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, conform Agerpres.
Pachetul al doilea de reforme, în stadiul final de discuții
„Ieri au fost discutate mai multe propuneri din partea Guvernului, pe care le cunoașteți deja, fiind prezentate de premier și de ministrul Dezvoltării. În zilele următoare și pe parcursul săptămânii viitoare, pachetul doi va fi definitivat, iar atunci veți avea detalii complete”, a declarat Ioana Dogioiu într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
Situația proiectelor din Programul „Anghel Saligny”
Întrebată despre viitorul proiectelor din Programul „Anghel Saligny” cu un procent de realizare sub cel anunțat oficial, Dogioiu a subliniat că detaliile tehnice revin Ministerului Dezvoltării:
„Ministerul Dezvoltării poate oferi răspunsuri detaliate. Din punct de vedere politic și guvernamental, deciziile vor fi comunicate în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea pachetului.”
Ce se va întâmpla cu notificările trimise primăriilor
Referitor la notificările primite de anumite primării pe 18 iulie, prin care se preciza că acestea nu vor mai beneficia de finanțare prin „Anghel Saligny”, purtătorul de cuvânt al Guvernului a menționat că acestea sunt proceduri tehnice interne ale Ministerului Dezvoltării. Decizia finală cu privire la finanțare va fi anunțată odată cu prezentarea pachetului de reforme.
Cum va fi adoptat pachetul al doilea de măsuri
În ceea ce privește forma legală prin care va fi aprobat pachetul de reforme – fie prin angajarea răspunderii Guvernului, fie prin altă procedură legislativă – Ioana Dogioiu a subliniat că decizia va fi luată de coaliția de guvernare:
„Aceasta este ceea ce urmează să decidă coaliția, odată ce pachetul va fi finalizat, în cursul săptămânii viitoare.”



