Victor Ponta și-a expus opinia după ce vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunțat demisia sa într-o conferință de presă, unde a discutat despre contextul în care, timp de opt ani, între 2009 și 2017, compania sa a mituit o angajată ANAF.
Ponta nu este surprins de acest scandal și afirmă că astfel funcționează lucrurile în România. El l-a caracterizat pe Dragoș Anastasiu ca fiind un bun prieten, dar a subliniat că, o dată ajunși la putere, vicepremierul și Bolojan „au încercat să facă lucruri rele pentru a salva România”.
Victor Ponta: „Nimeni nu aduce propuneri serioase despre ce avem de făcut”
„Așa se întâmplă în România mereu, ne zbăm, ne batem, dar apoi revine același grup mic din societate care pretinde că trebuie să ne salveze, fără să ne spună de la cine ne salvează. În final, ne iau totul, dau la străini și mai aflăm din când în când că mai fac și rele, dar li se permite pentru că spun că ne salvează.”
„Este o ipocrizie complet deranjantă. Nu cred că vom scăpa de asta; am încercat timp de zece ani în perioada lui Iohannis, iar acum este același scenariu. Nimeni nu vine cu propuneri concrete pentru economie, pentru pensionari, pentru educație. Toți conducătorii actuali vin cu lozinci despre lupta alături de Ucraina, împotriva Rusiei; niște aberații totale. Ei nu pățesc nimic.”
„În legătură cu acest caz, cunosc bine pe domnul Anastasiu și am avut o părere bună despre el, considerându-l chiar prieten. Însă atât el, cât și domnul Bolojan, de când au ajuns la putere, au spus ‘haideți să facem lucruri rele, detestându-i pe cei răi, să mituim partidele politice și presa pentru că vrem să facem bine’.”
„Demisia aceasta mi s-a părut că a venit după o lună și jumătate, în care o amendă neașteptată ar fi trebuit să stea ca o declarație împotriva celor care au furat și au distrus România, cei care au mințit”, a declarat Victor Ponta, într-un interviu exclusiv la România TV.