22.4 C
Iași
luni, iulie 28, 2025

Accident grav între un microbuz plin de pasageri și un TIR. Planul Roșu a fost activat pentru salvare.

Must Read

Un accident de circulaţie a avut loc luni dimineaţa pe DN6, în apropierea localităţii Topleţ, implicând un microbuz de călători şi un TIR. Trei persoane, inclusiv doi minori, au necesitat îngrijiri medicale, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Toate cele trei victime, conştiente, au fost transportate la spital după evaluarea medicală efectuată la faţa locului.

„În microbuz se aflau opt pasageri, iar trei dintre aceştia au avut nevoie de asistenţă medicală. Datorită numărului mare de posibile victime, Planul Roşu de Intervenţie a fost activat pentru a asigura o mobilizare eficientă a resurselor şi o coordonare optimă a intervenţiei”, a anunţat sursa menţionată.

Echipele de intervenţie au fost formate din pompieri de la Punctul de Lucru Băile Herculane, care au acţionat cu o autospecială de stingere şi patru subofiţeri, precum şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin, alături de un echipaj SMURD de la ISU Mehedinţi.

„Astăzi, pompierii militari cărăşeni au fost solicitaţi de urgenţă pentru a interveni la un accident rutier pe DN6, în apropierea localităţii Topleţ, în care au fost implicate un microbuz de transport persoane şi un autotren. Dintre cele opt persoane din microbuz, trei au necesitat intervenţie medicală”, a declarat ISU Caraș-Severin.

În scopul gestionării eficiente a intervenţiei, au fost mobilizate echipaje de la Punctul de Lucru Băile Herculane, inclusiv o autospecială de stingere, patru subofiţeri, două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin şi un echipaj SMURD din ISU Mehedinţi.

Conform informaţiilor inițiale, vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul microbuzului, care transporta pasageri din Anglia către judeţul Dolj.

În prezent, traficul rutier este blocat în zonă, iar poliţia a demarat o anchetă pentru a determina circumstanțele exacte ale accidentului.