Ion Cristoiu, un cunoscut jurnalist și comentator român, a adus în discuție un subiect sensibil și controversat, subliniind impactul unei anumite atmosfere politice asupra percepției publice și a istoriei recente a României. Acesta afirmă că USR (Uniunea Salvați România) și media asociată, pe care o denumește „Presa TeFeListă”, au reușit să readucă în prim-plan figura lui Ion Iliescu, un politician emblematic pentru primii ani postdecembriști.
Ion Iliescu, fost președinte al României și unul dintre principalii actori politici ai tranziției la democrație, rămâne o figură divisivă. De la căderea comunismului în 1989, Iliescu a fost văzut atât ca un lider care a stabilizat țara în momente dificile, cât și ca un politician asociat cu controverse legate de violențele din Decembrie ’89 și de gestionarea tranziției către democrație.
Cristoiu sugerează că atacurile constante și retorica vehementă împotriva anumitor figuri politice din zilele noastre nu sunt doar strategii de campanie, ci mai degrabă o formă de revizionism istoric, care riscă să revitalizeze uzanțele și percepțiile din trecut. Conform lui, USR și presa aflată sub influența acestora folosesc o abordare plină de ură și resentimente față de politicienii tradiționali, inclusiv Iliescu, care a dominat scena politică în anii ’90 și 2000.
Această dinamică este problematică întrucât poate duce la o polarizare și mai mare în societate. Cristoiu sugerează că, odată cu apariția unei generații noi de politicieni, pasionați de ideea de reformă și modernizare, reîntoarcerea la simbolurile și figurile trecutului, precum Iliescu, poate crea confuzie și dezamăgire în rândul alegătorilor. Reînvii un trecut pe care mulți încearcă să-l depășească nu face decât să adâncească faliile sociale și politice deja existente.
De asemenea, acesta pune la îndoială intențiile din spatele acestei campanii de revizuire a istoriei. Este clar că, în spatele discursului anti-Iliescu, există o tentativă de a obține capital politic, dar și de a influența naționalismul și identitatea națională în direcții care nu sunt neapărat benefice. Cristoiu sugerează că, în loc să se concentreze pe problemele actuale și pe soluții viabile, se investește timp și energie în a resuscita figuri și idei din trecut.
În concluzie, Ion Cristoiu atrage atenția asupra riscurilor pe care le implică această abordare. Politica și presa ar trebui să promoveze discuții constructive, bazate pe argumente și fapte, nu să recurgă la înveninarea relațiilor prin retorica urii. Istoria trebuie privită ca un ghid, nu ca un blestem, iar tinerii lideri ar trebui să învețe din greșelile trecutului fără a se lăsa antrenați într-o bătălie ideologică care nu face decât să perpetueze diviziunile în societate.
