Donald Trump va susține un discurs în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite pe 23 septembrie, conform anunțului făcut de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Această intervenție vine într-un context în care Trump a revenit la Casa Albă și își reafirmă pozițiile privind politica internațională.
În perioada sa anterioară de mandat, Trump a adoptat o tehnică de ajustare a relațiilor internaționale, retrăgând Statele Unite din mai multe agenții ONU. Motivul invocat a fost că organizația este prea costisitoare și, în opinia sa, nu a îndeplinit în mod satisfăcător așteptările Statelor Unite. Acest tip de abordare subliniază retorica sa critică față de ordinea mondială actuală, pe care o consideră ineficientă și păguboasă pentru interesele americane.
Domeniul de aplicare al viziunii lui Trump asupra politicii externe este marcat de o diplomatie tranzacțională. Aceasta sugerează că soluțiile trebuie să fie benefice pentru toate părțile implicate, dar, în special, să aducă avantaje concrete Statelor Unite. Această abordare este însoțită de unele nuanțe imperiale, în sensul că Trump nu ezită să-și afirme puterea U.S.A. pe scena mondială, adesea utilizând un ton care sugerează superioritate. Prin urmare, mesajul său este adesea interpretat ca o reîntoarcere la o naționalism economic și militar agresiv.
Un element central al discursului său la ONU ar putea fi idealul de a restabili influența Americană pe scena internațională, dar fără a fi dispus să ofere compromisuri semnificative. Critica lui Trump la adresa multilateralismului și a colaborării internaționale este profundă, și reflectă o dorință de a renegocia multe dintre angajamentele internaționale pe care Statele Unite le-au adoptat în trecut. Aceasta ar putea include tratate comerciale, acorduri de mediu sau alte forme de colaborare la nivel global.
Pe scurt, abordarea lui Trump este una bazată pe o evaluare a fiecărei situații prin prisma beneficiilor directe pentru SUA. Aceasta aduce o nouă dinamică în relațiile internaționale, unde altele sunt privite ca oportunități de investiții sau negocieri, mai degrabă decât ca parteneriate strategice. Tradiționalele relații diplomatice se transformă, așadar, sub influența unei teorii a intereselor naționale stricte.
Pe lângă aceasta, este important de menționat că această viziune asupra mondializării vine cu riscuri. Abordarea orbitoare față de alianțe și parteneriate internaționale poate duce, în cele din urmă, la o izolare a Statelor Unite, subminând astfel influența pe care țara a avut-o cândva la nivel global. Moștenirea pe care Trump o lasă poate include, de asemenea, o polarizare crescută, atât pe plan internațional, cât și intern, iar mesajul său la ONU va fi probabil un sigur sfert dintr-un spectru mai larg de strategii de politică externă orientate spre 2024.
Așadar, așteptăm cu interes abordarea și tonul discursului pe care îl va prezenta Trump la ONU, având în vedere implicațiile pe care acestea le pot avea asupra relațiilor internaționale și asupra poziției Statelor Unite în lume.
