-1.2 C
Iași
vineri, februarie 27, 2026

Izvorul Nemuririi: Locul secret al lui Nicolae Ceaușescu și proprietățile sale unice ale apei.

Must Read

În România există un loc enigmatic descoperit de Nicolae Ceaușescu, cunoscut sub numele de Izvorul Nemuririi. Acesta este considerat a avea cea mai pură apă din lume, pe care fostul dictator a păstrat-o secretă timp de mulți ani, convins că aici se află cheia nemuririi.

Izvorul Tămăduirii se află între Lacul Bolboci și Lacul Scropoasa și este recunoscut drept unul dintre cele mai mistice locuri din România. Din motive religioase, locația sa a fost păstrată în secret mult timp în perioada comunistă, iar Nicolae Ceaușescu a ordonat ca apa care izvora din munți să fie supusă unor studii și cercetări riguroase.

Localnicii afirmau că apa are efecte curative semnificative asupra sănătății, considerând-o extrem de pură și unică în lume. Pe vremea comunismului, izvorul era cunoscut sub denumirea de ”Șapte izvoare”.

Nicolae Ceaușescu avea obiceiul de a consuma exclusiv apă din acest izvor, care era transportată la București în recipiente speciale. Analizele chimice și cercetările asupra calității apei din Izvorul Nemuririi au relevat că aceasta izvorăște dintr-o grotă care adăpostește un lac subteran, despre care se spune că nu a secat niciodată. Apa este atât de pură încât nu conține bacterii, azotați sau azotiți.

„Am fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani și că se află în zona inițiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, iar scrierile vechi menționează o apă din care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu. Există chiar un simbol al celor șapte izvoare pe scuturile dacice de pe Columna lui Traian.

Ceaușescu a fost intrigat în special de ideea că acolo s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. După 1990, dosarele de la Șapte Izvoare au fost redeschise, iar teste recente au arătat că informațiile lui Ceaușescu nu erau departe de adevăr”, a declarat pentru Click!, Ion Olteanu, unul dintre cercetătorii care a efectuat studiul.

Cascada celor 7 izvoare din Bucegi este complet reală. Se află între lacul Bolboci și lacul Scropoasa, pe valea Ialomiței. Mai exact, Izvorul Nemuririi este la doar 10 minute de mers pe jos prin pădure de la barajul lacului Scropoasa.