19.3 C
Iași
miercuri, septembrie 24, 2025

Întâlnire de urgență la Bruxelles: Bolojan și Ursula se vor confrunta pentru a decide soarta României

Must Read

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că luni va fi la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu comisarii europeni. Temele principale vor fi creditele contractate de România și situația deficitului bugetar, subiecte care sunt deosebit de importante pentru instituțiile europene și partenerii strategici ai țării.

Declarația premierului despre responsabilitatea în negocieri

Într-o apariție televizată la Antena3, Ilie Bolojan a subliniat importanța ca România să transmită mesaje clare și asumate la nivel european.

„Gândiți-vă că, atunci când îți asumi o responsabilitate, nu te duci la negocieri doar ca persoană fizică, ci te duci să reprezinți țara ta. Modul în care îți onorezi angajamentele creează o percepție asupra țării tale și, cât timp voi ocupa această funcție, nu îmi pot permite, onest, să mă prezint cu informații care nu sunt reale sau cu angajamente pe care nu le pot respecta. E mai bine să spui ‘asta nu merge’ și uite în ce condiții se face, decât să faci angajamente pe care nu le poți îndeplini”, a afirmat premierul.

UE, partener strategic pentru România

Șeful Executivului a subliniat importanța Uniunii Europene pentru stabilitatea economică a României, menționând că țara noastră nu își poate permite să transmită informații greșite sau promisiuni nerealizabile.

„Astfel, dorim să clarificăm aspectele legate de creditele noastre și de deficit, pentru a projeta o imagine așa cum ne dorim pentru țara noastră: o imagine de seriozitate și încredere. Ceea ce ne angajăm, chiar trebuie să respectăm, nu doar pentru partenerii noștri, ci, înainte de toate, pentru cetățenii români”, a adăugat Bolojan.

România, între reforme și presiuni financiare

Vizita premierului la Bruxelles are loc într-un moment în care România se confruntă cu presiuni legate de respectarea țintelor bugetare și cu nevoia de a clarifica angajamentele asumate prin creditele externe. Discuțiile ar putea influența modul în care țara noastră va fi percepută pe plan european și capacitatea de a atrage în continuare finanțări favorabile.