Coaliția se confruntă cu un nou test, miercuri, 24 septembrie, când Camera Deputaților va dezbate moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu. Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a declarat, luni, că ar susține moțiunea dacă ar fi deputat, în timp ce surse din politica afirmă că ministra s-a angajat să semneze avizul de mediu pentru hidrocentrala Pașcani pentru a asigura votul PSD împotriva demiterii acesteia.
UPDATE. Sorin Grindeanu, liderul PSD, anunță că social-democrații nu vor vota moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu.
Moțiunea simplă prin care AUR își propune să demită ministra Mediului, Diana Buzoianu, va fi votată miercuri, începând cu ora 11.30, în plenul Camerei Deputaților.
Coaliția este supusă unui nou test în Parlament: demiterea ministrei Diana Buzoianu.
Diana Buzoianu este acuzată de opoziție că compromite voit securitatea energetică a României prin politici de mediu care împiedică finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 1989, ceea ce constituie și titlul moțiunii depuse.
Deputatul AUR, Valeriu Munteanu, subliniază că România a devenit net importatoare de energie electrică în 2025, afectând astfel direct facturile cetățenilor și competitivitatea economică a țării.
„Declarațiile recente ale Ministrului Mediului, doamna Diana Buzoianu, conform cărora citez, „cele patru hidrocentrale din perioada comunistă pot fi înlocuite cu parcuri fotovoltaice de opt ori mai ieftine”, subestimează rolul hidroenergiilor în securitatea energetică, care oferă servicii de echilibrare, durabilitate, reziliență la condiții meteo și protecție împotriva inundațiilor”, a transmis acesta.
Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a acuzat-o pe ministră, luni, de rea-voință, din cauza întârzierilor în emiterea avizelor de mediu pentru hidrocentrale, considerând că nu mai poate ocupa funcția de ministru. El a menționat că, dacă ar fi fost deputat, ar fi votat moțiunea simplă.
„Astăzi am invitat-o pe ministra mediului, Diana Buzoianu, la comisia economică pentru a ne explica întârzierile în avizul de mediu pentru finalizarea lucrărilor a patru hidrocentrale. (…) Această atitudine, fie din neștiință, fie din rea voință, arată că este rău intenționată și nu mai poate continua ca ministru.
Reiterez, aceste obiective strategice au fost stabilite în programul de guvernare, având două decizii ale CSAT care au stipulat că România trebuie să finalizeze cu prioritate cele patru hidrocentrale, ce au fost realizate în proporție de 75%”, a declarat Daniel Zamfir.
George Simion a reacționat imediat, luni, solicitând PSD să voteze moțiunea simplă, avertizând că, în caz contrar, devin complici cu ministra Mediului.
„Nu știu ce faceți voi în această coaliție – racul, broasca și știuca – deoarece se pare că nu se ascultă unii pe alții. Săptămâna trecută, în loc să discutați despre subiectul acestei moțiuni simple – hidrocentrala de la Răstolița sau despre inflație – ați ales să împărțiți funcții de prefecți și secreți de stat.
Și, în loc să abordați întrebările legitime nu doar ale AUR, ci ale cetățenilor, ați început cu același bla-bla-bla despre ruși, că este nepatriotic ceea ce facem noi aici. Dacă doriți să vă confruntați cu rușii, asigurați securitatea energetică a României.
Domnule Daniel (n.ed.) Zamfir, nu mai jucați teatru. Colegii dumneavoastră (social-democrați n.ed.) ar trebui să voteze această moțiune sau sunteți complice cu ministra Mediului, care este influențată de ONG-iști, care de multe ori acționează necorespunzător”, a transmis liderul AUR, de la tribuna Parlamentului.
Diana Buzoianu a declarat, în timpul dezbaterii moțiunii simple, că textul este plin de manipulări și informații false, notând că moțiunea cere Parlamentului și Guvernului să acționeze contrar legii, precum și că AUR ar dori să ne întoarcem la epoca în care hidrocentralele erau construite fără respectarea legislației.