La câteva luni după dispariția Andreei, unicul lor copil, Igor Cuciuc și soția sa au făcut un anunț plin de emoție. Cei doi apar frecvent pe rețelele sociale, oferind o imagine de solidaritate și o legătură mai strânsă ca niciodată.
Tragedia i-a marcat profund în noiembrie 2024, când Andreea Cuciuc, fiica lor de doar 17 ani, a murit în timpul Balului Bobocilor. Ea era singura fiică a apreciatului artist de muzică populară și a soției sale.
Igor Cuciuc, revenit pe scenă după tragedie
Artistul a ales să revină la muzică, chiar dacă durerea pierderii fiicei i-a transformat complet viața. Acum participă la evenimente și concerte alături de soția sa, de care este inseparabil.
Într-un mesaj emoționant distribuit pe Facebook, Igor a declarat:
„⚘️ Un nou început, după o perioadă de încercări. Păstrând în suflet amintirile și dragostea pentru floarea noastră Andreea, dar și găsind curajul de a merge mai departe. Este un moment de susținere reciprocă în fața provocărilor vieții.”
Fanii au reacționat imediat, trimițând urări de bine și mesaje de încurajare. Mulți și-au exprimat dorința ca Igor și soția sa să mai aibă un copil, sperând că acest lucru le va aduce alinare după pierderea Andreei.


