Abuzuri fără precedent în ANAF: Inspectorii fiscali sunt amenințați cu concedierea dacă nu aplică amenzi
Federația sindicală „Solidaritatea” din ANAF a adresat o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan și Guvernului României, semnalând deteriorarea gravă a climatului de muncă din instituție și riscurile asupra stabilității bugetare cauzate de abuzurile conducerii. Sindicaliștii afirmă că inspectorilor ANAF li se solicită să încalce legislația pentru a aplica amenzi și a strânge fonduri, în special în sectorul HoReCa.
Federația „Solidaritatea” din ANAF menționează că înțelege necesitatea colectării veniturilor bugetare, dar acest lucru nu trebuie să se facă cu încălcarea normelor legale și a drepturilor contribuabililor. Aceștia îi cer premierului să intervină urgent pentru a restabili un climat de muncă normal, bazat pe respect, predictibilitate și legalitate.
Sindicatele solicită ajutorul premierului și Guvernului pentru a opri practicile abuzive ale conducerii. Inspectorii Fiscului sunt obligați să strângă bani de la firmele verificate, ceea ce este ilegal. De asemenea, angajații sunt amenințați cu concedierea.
Dorin Modure, președintele Federației „Solidaritatea”, a explicat pentru Jurnalul natura abuzurilor din ANAF.
„Inspecția fiscală are ca temă de control sectorul HoReCa, iar inspectorii sunt obligați să solicite înregistrările de la camerele video, ceea ce constituie un abuz. De asemenea, li se cere verificarea contractelor de muncă, atribuție ce revine ITM-ului, nu inspecției fiscale. Managementul este complet neprofesionist. În loc să ne concentrăm pe evaziunea fiscală majoră, se reintroduce un indicator de performanță care favorizează evaluarea personală, un abuz în sine. Acești șefi incită la abuz prin intermediul indicatorilor,” a explicat liderul sindical.
Amenzi chiar și în absența neregulilor
Acest indicator de performanță, care a mai existat în ANAF, are scopul de a „stoarce” bani de la firmele verificate, chiar și atunci când nu sunt găsite nereguli. Sindicatul a reușit să elimine anterior acest abuz împotriva firmelor românești.
„Am luptat ani întregi pentru a elimina acest indicator abuziv și acum dorința de a-l reintroduce este inacceptabilă. Se cer pedepse exemplare, iar inspectorii sunt constrânși să colecteze bani în mod abuziv, potrivit competențelor Serviciului de colectare. Un președinte ANAF nu poate obligă un inspector să încalce Codul de procedură fiscală și să vină cu un ordin de plată în buzunar. Presiunea exercitată este fără precedent în 25 de ani de muncă aici, și suntem amenințați constant cu concedieri,” a adăugat liderul sindical.
Federația așteaptă un răspuns din partea premierului Ilie Bolojan; în cazul în care nu se iau măsuri, vor fi efectuate demersuri la nivel european.
Pericol pentru bugetul statului
„Sub actuala conducere, ANAF a devenit un loc plin de teamă, presiune morală și incertitudine profesională, atingând cote intolerabile. Angajații, în special membrii de sindicat care își apără drepturile, sunt supuși zilnic la hărțuire morală și amenințări directe cu detașarea sau chiar destituirea. Aceste forme abuzive, cum ar fi promisiunea concedierilor masive începând cu 01.12.2026, au creat o stare de tensiune profundă și demotivare în rândul personalului,” a declarat federația sindicală pentru premierul Bolojan.
Sindicaliștii subliniază că această problemă nu este doar una de management defectuos; destabilizarea morală și demotivarea personalului ANAF, care luptă împotriva evaziunii fiscale și contribuie la colectarea veniturilor bugetare, reprezintă un risc major pentru bugetul public.
„Un angajat demotivat, care lucrează sub amenințare într-un mediu toxic, nu poate avea performanța necesară. Scăderea performanței se va reflecta inevitabil în reducerea gradului de colectare și în ineficiența instituției. Într-o perioadă în care Guvernul face eforturi considerabile pentru a reduce deficitul bugetar și pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice, subminarea capacității de colectare a ANAF este contraproductivă și periculoasă. Bugetul de stat are nevoie, acum mai mult ca niciodată, pentru a finanța servicii publice esențiale și a respecta angajamentele asumate. Tolerarea unei situații care ar putea duce la scăderea veniturilor este inacceptabilă,” a mai adăugat federația sindicală.
Atenționăm asupra deprofesionalizării instituției, un proces generat atât de actuala situație, care determină migrarea personalului, cât și politica de transferuri a unor persoane necalificate, atât la nivel de execuție, cât și în conducere.
Federația sindicală „Solidaritatea”

