Într-o dimineață serenă, Élise, o tânără însărcinată în ultimele luni, s-a oprit la mormântul soțului său, Julien. Era un ritual al inimii — de fiecare dată când venea, îi vorbea ca și cum el ar fi fost acolo, ascultând-o. Dar în acea zi, ceva părea diferit.
Pe piatra funerară, Élise a descoperit un obiect neobișnuit: un portofel vechi din piele, lăsat acolo de o mână necunoscută. Părea abandonat, dar așezat cu grijă, de parcă cineva dorea să fie găsit.
Cu o mișcare de curiozitate, Élise l-a ridicat. În interior nu se aflau acte sau bani, ci fotografii vechi, ușor decolorate. Un bărbat și o femeie, vizibil îndrăgostiți, apăreau în fiecare imagine — la nuntă, în vacanțe, în momente simple, dar pline de bucurie.
Ultima fotografie i-a tăiat respirația.
Era o imagine cu ea și cu Julien. Zâmbitori, tineri, fotografiați cu doi ani în urmă, într-o zi de vară. Era o poză pe care Élise nu o văzuse niciodată. Cum ajunsese acolo, într-un portofel străin, lăsat lângă mormântul lui?
Cu inima bătând puternic, a observat un bilețel împăturit, ascuns într-un buzunar interior. Hârtia era veche, dar mesajul părea proaspăt, scris cu atenție:
„Pentru cel care va găsi asta: să simtă iubirea pe care am trăit-o și să o ducă mai departe.”
Lacrimile îi umpleau ochii. A simțit că acel mesaj era destinat ei — o atingere blândă dincolo de moarte, o mângâiere trimisă dintr-o lume unde dragostea nu se stinge niciodată.
S-a aplecat, a pus portofelul la loc și a rămas câteva momente în tăcere, privind cerul. Apoi și-a atins burtica și a spus încet:
„Nu voi mai trăi în durere. Voi trăi pentru tine… și pentru el.”
În acea zi, Élise a înțeles că iubirea adevărată nu dispare. Se transformă, rămâne, și uneori se regăsește în cele mai neașteptate locuri — chiar și într-un portofel uitat, pe o piatră rece de mormânt.
