17.4 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Un cuplu de profesori cu inimă mare. Oferă meditații gratuite pentru elevii sărmani. Pe ei de ce nu îi promovează nimeni?

Must Read

14 elevi cu posibilităţi financiare modeste din Iași, care nu îşi permit să plătească meditaţii pentru examenul de admitere la Medicină, primesc o mână de ajutor de la soţii Nedea. La fiecare sfârşit de săptămână, elevii sunt pregătiți gratuit de cei doi profesori de biologie, informează adevarul.ro.

Cei doi dascăli Mircea şi Nina Nedea, unul profesor de biologie la Colegiul „Costache Negruzzi“, celălalt la Colegiul „Mihai Eminescu“, se ocupă pentru al cincilea an consecutiv de pregătirea tinerilor care visează să ajungă doctori, dar care provin din familii modeste.

Pentru că aceştia nu şi-ar permite să achite meditaţii în particular, profesorii îi pregătesc gratuit.

În acest an, 14 liceeni aflaţi în ultimul an de liceu s-au înscris la orele de pregătire care se vor desfăşura în fiecare sâmbătă dimineaţa.

„Anul acesta sunt doar 14 elevi înscrişi, probabil se vor mai înscrie pe parcurs. Le doresc mult succes celor care s-au înscris. Ne vedem ca şi în ceilalţi ani, sâmbăta dimineaţa, ca să facem pregătirea“, a povestit Nina Nedea pentru sursa citată.

În cei cinci ani, la pregătirea gratuită s-au înscris 138 de candidaţi, iar 64 au rămas până la final. 50 dintre ei sunt acum studenţi la Medicină.

„Proiectul acesta va continua, ţinem foarte mult la el. Vrem să ajutăm copiii care chiar au nevoie. Ne mândrim că unii dintre cei pe care noi i-am pregătit se numără acum printre primii 10 studenţi de la UMF“, a spus profesorul Mircea Nedea pentru adevarul.ro.

Pot beneficia de meditaţii gratuite elevii care provin din familii unde venitul lunar este sub 400 de lei pe membru de familie.

Citeste si:
Un profesor roman castiga de 21 de ori mai putin decat un coleg din Luxemburg

Un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui coleg din Luxemburg (3.533 de euro, față de 72.000 de euro în Marele Ducat), informează Profit.ro, care citează un studiu al Comisiei Europene, publicat de Toute l’Europe.

„Profesorii europeni trăiesc foarte diferit în funcție de țara în care locuiesc. Cifrele publicate de Comisia Europeană arată că un profesor român câștigă de aproximativ 21 de ori mai puțin decât un coleg din Luxemburg: 3 533 de euro, față de 72 000 de euro în Marele Ducat. În Franța, un profesor angajat în școala primară câștigă cel puțin 24.595 de euro pe an brut, aproape ca un coleg italian, cipriot sau portughez, dar de două ori mai mult decât un profesor estonian, grec sau ceh.

Acesta este salariul minim pentru profesorii din Europa. Datele ar putea părea surprinzătoare, dar acestea trebuie legate de costul vieții în diferitele state membre, pentru a fi mai bine înțelese. Salariul unui profesor față de PIB-ul național pe cap de locuitor poate varia foarte mult în Europa: cea mai mare rată este în Portugalia (126,9%), Spania (122%) și Germania (120,9%). La polul opus, în Letonia, Lituania și Slovacia, salariul minim pentru profesori este cel mai mic în comparație cu economia națională (mai puțin de 60% din PIB pe cap de locuitor)”, informează Toute l’Europe.