Nu există credincios care să se roage și să nu-i fie împlinite dorințele. Chiar dacă aparține sfinților catolici, Sfânta Rita din Cascia reprezintă un exemplu pentru toți creștinii. Sfânta a fost aleasă să poarte rănile lui Iisus. Minunile săvârșite de Sfânta Rita, chiar și dincolo de moarte, au făcut înconjurul lumii. Aceasta a fost numită Sfânta care îndeplinește toate dorințele bune.
Această rugăciune se recită timp de 9 zile, în fiecare joi consecutiv:
Iată rugăciunea care îndeplinește dorințele.
„O, sfântă apărătoare a celor aflați în mare nevoie, tu, care strălucești precum steaua speranței în întunericul beznei, binecuvântată Sfântă Rita, oglindă vie a harului lui Dumnezeu, exemplu de răbdare și tărie, model al tuturor etapelor vieții! Alătură voința mea celei a lui Dumnezeu, prin harul Mântuitorului Iisus Hristos, care a purtat coroana de spini și căruia tu i-ai fost alături zi de zi. Mijlocește tu, cu harurile și virtuțile tale, rugăciunea mea către Sfânta Fecioară Maria, ca să-mi asculte durerea întru slava lui Dumnezeu și sfințirea mea.
Îndrumă-mă și arată-mi calea cea bună, o, sfântă protecătoare și susținătoare a celor aflați în necaz, pentru a obține iertarea păcatelor, perseverența, puterea de a păși cu curaj, bunătate și răbdare pe calea vieții. [Acum se spune dorința.] Sfânta Rita, avocată a imposibilului, roagă-te pentru noi! Sfânta Rita, avocată a celor neajutorați, roagă-te pentru noi! Ajută-mă, Sfântă Rita! Roagă-te pentru mine, ca prin tine să-mi sporească iubirea pentru Hristos și pentru crucea Sa.”



