Uneori, distanța și timpul conlucrează la uitarea a ceea ce, cândva, era realitatea în care îți duceai viața de zi cu zi. Claudia Guţulescu este o româncă originară din Drobeta-Turnu Severin, care trăieşte de mai mulţi ani în Londra. Ea a relatat pe contul său de Facebook impresiile pe care i le-au lăsat scurta vacanță petrecută acasă…
”În scurta mea vacanta în România, care doar ce s-a încheiat, am ieşit din casa de maxim patru-cinci ori. Dintre care, două ieşiri au fost împreuna cu mama la doua hipermarketuri din oraş, pentru ca avea ceva cumpăraturi de făcut.
Prima vizita ţin minte ca s-a încheiat cu un coş pe care, la ochi aşa, probabil în UK aş fi plătit undeva la 30-35 lire. Hai, maxim un 40 indulgent. În România am plătit 270 de lei, adică mai mult. Acesta a fost primul şoc.
A doua vizită ţin minte că, în timp ce mergeam spre casele de marcat, am văzut o bătrânică ce se îndrepta şi ea spre ieşire, având în coş exact două pungi de făina, aflată la promoţie.
Imediat mi-a venit în minte faptul ca cele mai apropiate locuinţe de magazinul respectiv, aflat la iesirea din oraş, sunt la o distanţă pe care o bătrână de 75-80 de ani o parcurge destul de greu, mai ales seara târziu, iarna. Şi, ţinând cont că în drumul său cu siguranţă a mai trecut pe lângă câteva magazine mai mici dar sensibil mai scumpe, am înţeles că a parcurs aceasta distanţă ca să salveze undeva la maxim 50-80 de bani… Şi ca lucrul acesta probabil conta la bietul buget lunar pe care îl are.
M-am aşezat în spatele ei la casă, decisă să îi plătesc eu punguţele cu făină. Dar, aşteptând să îmi vină rândul, m-am uitat şi la restul oamenilor aflaţi in jurul meu:
…Femeia cu palton vechi şi larg, cu cizme care se vedea că erau purtate de prea mulţi ani, care încerca să îşi calmeze copilul ce dorea nişte Tic Tac-uri din raft, pentru care îi explica cu voce joasă ca nu are destui bănuţi…
…Familia cu un copil, care cumpărase o oribilitate de suc ieftin de care nu am mai auzit până acum, doua roşii, o pungă de pufuleţi şi un parizer ieftin şi care calcula atentă totalul, în timp ce număra obsesiv banii din mână….
…Două doamne care vorbeau de elevii de la şcoala unde profesează şi dintre care una insista să îi dea ceilalte 2 lei pentru ca veniseră cu maşina ei la cumpărături… Într-un final, posesoarea de maşină a primit cu bucurie reţinuta cei doi lei şi, mulţumită, a fugit să mai ia o pungă de zahăr…
Am realizat atunci că, dacă era să mă ghidez după nevoia lor şi parere de rău, ar fi trebuit sa achit cumpărăturile a cel puţin 60% dintre cei aflaţi în magazin în acel moment…şi, dezarmată de aceasta realitate, mi-am înghiţit nodul din gât şi am ajuns la casă, unde am plătit cumpărăturile noastre: 750 de lei. Pentru un coş pe care de fapt mă aşteptam să plătesc maxim 450 lei.
Asta ţinând cont că, atunci când familia mea m-a vizitat de Crăciun la Londra, nu am avut timp sa merg la shopping de mai multe ori şi am luat totul o singură dată: brăduţ, ornamente, băuturi de toate felurile, absolut toate produsele alimentare şi unele de igienă sau curăţenie (am ajuns la casa cu două coşuri pline), iar nota de plata a fost 140 lire…
Am ajuns înapoi la Londra şi încă mă întreb, de câteva ori pe zi: cum rezistă, oare, aceşti oameni? Ce impulsuri neştiute îi ridica dimineaţa din pat şi îi menţin pe linia de plutire într-o tara care iţi erodează psihiciul şi moralul cu fiecare minut care trece? Şi cine, vreodată, aflat în vârf, va face ceva pentru ei, simţind că nu poate pune capul pe pernă dacă nu acţionează?
Când va fi cineva vreodată şi de partea lor??”, a scris Claudia Guțulescu pe Facebook.
La finalul postării sale, Claudia reproduce și comentariul pe care o doamnă l-a facut în momentul în care a citit relatarea ei pe un grup de Facebook:
”«Am lucrat 3 ani în comerţul alimentar, dintre care 2 cu atribuiţii ocazionale de caseriţă… Am văzut multe şi foarte multe situaţii… dar ce m-a impresionat cel mai tare a fost o bătrânică pe care o serveam la mezeluri. Mi-a cerut cârnaţi de casă afumat doar 2 bucăţele mici de poftă… le-am pus şi le-am cântărit 3 lei şi ceva…( 2 bucăţele cam cat 1 deget de la mână). S-a scuzat şi a spus ca e prea scump pentru ea şi că să o iert pentru deranj dar nu le poate lua…. 3 lei!!!! Ştii cât de prost m-am simţit? I-aş fi dat bucăţi întregi, dar nu puteam, deşi mai ajutam când reuşeam. O altă doamna s-a oferit sa i le cumpere…
A fost prima data când am mers în baie şi am plâns minute întregi.
M-am simţit ruşinată!
Uneori stau şi mă gândesc…nici eu, nici soţul meu nu avem job-uri de directori, deci nici salariu mare. Ce vom face pe viitor? Nu m-am gândit niciodată să plec…. Dar cu ce mă ajuta tara mea?
Eu spun ca noi oamenii suntem vinovaţi…nu mai avem loc unul de altul…nu ne mai place să fim trataţi omeneşte, ne atrage doar când alţii se poarta urat cu noi.
Mai am multe sa spun…dar ce folos aici pe Fb?
Deşi…din păcate, suntem români şi vorbim doar pe la colţuri»”.
