După aproape o lună de căutări continue, echipele de intervenție au găsit trupul neînsuflețit al băiețelului de patru ani care dispăruse în apele râului Someșul Mic la sfârșitul lunii ianuarie.
Descoperirea a avut loc marți, 17 februarie, în jurul orei 11:20, în cadrul unei vaste operațiuni desfășurate de pompieri, în colaborare cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Cum s-a întâmplat tragedia
Incidentul s-a petrecut pe 23 ianuarie. Sebi se juca împreună cu verișorul său de cinci ani, aproape de malul râului. La un moment dat, stratul de gheață s-a rupt sub greutatea lor, iar cei doi au căzut în apă.
Echipele de salvare au intervenit rapid, însă doar unul dintre copii a fost salvat în aceeași zi. Pentru Sebi au urmat săptămâni întregi de căutări dificile.
Familia contestă intervenția inițială
Rudele băiatului afirmă că primele momente după incident ar fi fost cruciale și consideră că intervenția ar fi putut fi mai bine organizată.
„În prima zi, ne-a trimis un singur scafandru, iar acesta nu a fost echipat corespunzător pentru a se scufunda. Până nu îl scoate apa, nu pot face nimic. Așadar, așteptăm să îl scoată apa afară?”, a declarat Florin, unchiul copilului.
Familia este profund îndurerată și susține că băiatul ar fi avut o șansă în plus dacă resursele ar fi fost mobilizate mai rapid.
Căutări îngreunate de condițiile meteorologice
La operațiuni au participat pompieri, polițiști, jandarmi și numeroși voluntari din diverse zone ale țării. Au fost implicate echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.




