Pe 21 februarie 2026, sute de studenți din orașele Teheran și Mashhad au ieșit în stradă pentru a aduce un omagiu victimelor represiunii violente care a avut loc în ianuarie, eveniment care a dus la mii de decese în rândul populației. La Universitatea de Tehnologie Sharif, protestele au început într-o manieră pașnică, dar situația s-a escaladat rapid în confruntări cu susținătorii guvernului. Studenții au scandat lozinci antiguvernamentale, printre care „moarte dictatorului”, vizându-l pe Ayatollahul Khamenei, liderul suprem al Iranului. Aceste manifestații nu s-au limitat doar la Universitatea de Tehnologie Sharif; ele au avut loc și în alte universități din Teheran și în Mashhad, unde tinerii și-au exprimat cu hotărâre dorința de libertate și necesitatea de a-și apăra drepturile.
În ciuda incertitudinii privind numărul exact al victimelor, organizațiile de activiști estimează că peste 6.100 de persoane au murit în urma acțiunilor represive desfășurate de guvern. Aceste proteste se desfășoară într-un climat internațional deja tensionat, având în vedere amenințările venite din partea președintelui american Trump, care sugerează o posibilă intervenție militară în Iran. În același timp, opoziția iraniană din exil face apel la intervenții militare externe, în timp ce alte grupuri denunță orice formă de intervenție din afară, subliniind impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra situației interne a țării.
Diviziunile din rândul populației iraniene devin tot mai evidente, mai ales pe rețelele de socializare, care servesc ca platforme pentru exprimarea diferitelor puncte de vedere și dorințe. Tineretul, principalul protagonist al acestor proteste, solicită nu numai libertate, ci și reforme radicale în sistemul politic actual și respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Protestele sunt, în esență, o reacție la opresiunea sistematică și la violența exercitată de autorități, un apel pentru un viitor mai bun și mai just.
Reacțiile internaționale la aceste proteste variază, unele țări exprimându-și solidaritatea cu protestatarii, în timp ce altele adoptă o poziție mai rezervată, temându-se de repercusiunile unei implicări externe. De asemenea, campaniile pe rețelele de socializare reflectă nu doar suferința și furia populației iraniene, ci și confuzia și conflictele interne legate de modul în care ar trebui să se procedeze în continuare.
În acest context, este important să ne amendăm percepția asupra Iranului: nu este doar o țară supusă unui regim autoritar, ci un loc unde oamenii luptă cu curaj pentru drepturile lor. Protestele din februarie 2026 nu sunt doar o reacție temporară, ci o expresie a unei dorințe profunde de schimbare și justiție socială, care transcende granițele și atrage atenția asupra nevoii de solidaritate internațională.
