16.3 C
Iași
sâmbătă, iulie 27, 2024

Ion Iliescu, probleme grave de sănătate. Ce a pățit fostul președinte al României

Must Read

Ion Iliescu se confruntă cu probleme grave de sănătate. Fostul președinte al României, care va împlini 93 de ani pe 3 martie 2023, nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017. Ce a pățit și care este starea lui de sănătate în acest moment.

Potrivit româniatv.net, starea de sănătate a lui Ion Iliescu este în continuă degradare. Potrivit surselor judiciare, fostul președinte al României nu se mai poate deplasa de o bună perioadă de timp și reușește să se miște cu ajutorul unui cadru metalic.

Ion Iliescu, probleme grave de sănătate

Ion Iliescu se confruntă cu probleme grave de sănătate. Potrivit aceleiași surse menționate anterior, acesta nu s-a mai putut deplasa fizic la audieri, la sediul autorității competente –

Parchetul General, astfel, azi, 20 februarie, fostul președinte al României a fost citat la instanță însă audierea sa a fost făcută la domiciliul lui.

Potrivit surselor judiciare, Ion Iliescu nu a pledat vinovat în urma acuzațiilor aduse de procurori, din „Dosarul Revoluției”, declarând în repetate rânduri că nu este vinovat pentru victimele de la Revoluție.

De șase ani, Ion Iliescu nu a mai fost prezent la un eveniment oficial

În luna martie a anului 2017, a fost ultima apariție publică a lui Ion Iliescu. Deși nu a mai apărut la niciun eveniment oficial, fostul președinte al României a mai avut poziții, în ultimii ani, pe diverse teme.

De exemplu, în 30 decembrie 2019, a comentat decizia Guvernului de desființare a Institutului Revoluției Române, condus chiar de primul președinte post-ceaușist.

Ion Iliescu are și un blog acolo unde își exprimă punctele de vedere și scrie texte în memoria unor persoane publice care au decedat.