Cel puțin o dată, trecând prin Piața Unirii, ai auzit o melodie care pare desprinsă dintr-un basm. O melodie misterioasă care te face să te oprești și să te întrebi de unde vine. Reporterii BZI au rămas uimiți când au descoperit cine este autorul și care este povestea din spatele naiului
Este vorba despre bătrânul Paul Gherman, în vârstă de 86 de ani, ce recunoaște cu mâna pe inimă că nu i-a plăcut cartea, dar a avut un mare talent, așa că s-a făcut muzicant. A învățat să cânte la mai multe instrumente, precum clarinetul, acordeonul sau saxofonul, însă cel pe care-l îndrăgește mai tare este naiul. Bătrânul Paul nu cântă pentru bani, deși pensia pe care o are este destul de mică, ci pentru a-și aduce aminte de vremurile bune, când era așteptat cu sufletul la gură la petreceri, el fiind personajul principal.
Cântă pentru a se simți viu
La vârsta de 86 de ani are mai multe probleme și dureri, însă nu se plânge și mulțumește de sute de ori celor care-i întind o mână de ajutor. Oamenii nu trec nepăsători pe lângă el, unii se opresc pentru a-i asculta simfonia, alții îl răsplătesc cu bani.
„Norocul meu știi care-i? Că nu mai am mult de trăit, așa că îmi ajung bănuții pe care-i mai strâng din ce îmi dă lumea. Am 86 de ani, n-am niciun dinte, la ochiul drept am cataractă, la urechea stângă am timpan din plastic, am un umăr, o mână și un picior rupt, deci aș putea spune că sunt făcut din bucăți. Dar la vârsta mea încă mă mai țin”, mărturisește bătrânul Paul.
Iubește să cânte în Piața Unirii, însă nu vine în fiecare zi, pentru că nu poate. A avut momente când din cauza durerilor a lipsit chiar și două săptămâni. Cu toate acestea, este un om vesel care glumește tot timpul și nu se plânge. Nu cântă mai mult de două-trei melodii, pentru a nu-și plictisi auditoriul, însă reușește tot timpul să transforme atmosfera centrului într-una de basm.
„Nașa mea de botez m-a sfătuit să mă duc la o școală de meserii, dar eu am ales conservatorul, pentru că știam că pot mai mult. Am făcut bani la viața mea din muzică, cu acordeon, saxofon și clarinet. Mi-am cumpărat casă cu banii făcuți la nunți și nu am dat nimic la stat. Știi care-i treaba cu muzicanții? Noi am tras în piept statul și el ne-a tras în piept cu pensia, deci pot să spun că suntem chit.
Cu toate astea, am o pensie frumușică, cu care mă descurc, așa că nu am motive să mă plâng, în comparație cu majoritatea dintre colegii mei care au murit înainte să prindă pensia. Am făcut și școală la viața mea, am terminat conservatorul, deci am fost muzicant cu diplomă și de asta mai vin aici din când în când, vreau să mai aud cum suna tinerețea mea și să-mi aduc aminte de vremurile bune, când singura mea problema era că aveam prea multe petreceri”, destăinuie Paul cu nostalgie.
Povestea din spatele naiului este una emoționantă și plină de tâlc. Aceasta ne reamintește că, de fapt, boala nu iartă pe nimeni și că la bătrânețe vom ajunge cu toții, însă cel mai important lucru este să ne păstrăm sufletul tânăr. Profesorul acestei lecții este bătrânul Paul, care cântă pentru trecători în Piața Unirii.
