Daniel Buzdugan ne-a dezvăluit de ce și-a mutat copiii de la școala privată la cea de stat. Omul de radio și frumoasa lui soție, Monica, au împreună o fată și un băiat, pe nume Maria și Luca.
O perioadă, cei doi adolescenți au învățat la o școală privată, dar, ulterior, părinții lor au decis să-i mute la una de stat. Două motive au stat la baza deciziei lor, unele pe care le aflați în cele ce urmează!
Bună, Daniel! Ne regăsim în paginile revistei VIVA! într-o perioadă cu o mare încărcătură emoțională și sufletească pentru creștini. Mai sunt doar câteva zile până la Paște… Cât de importantă este pentru tine această sărbătoare? Cum vei sărbători Învierea Domnului?
Abia aștept să intrăm în Săptămâna Mare, să merg cu copiii la biserică, să cântăm Prohodul, să trecem pe sub masă, pe sub sfântul aer, cum se spune, și să rămână copiii cu amintirile astea legate de tradiția noastră creștină, pentru ca la rândul lor să-și învețe copiii pe mai departe să se bucure sufletește că s-au născut într-o familie de creștini și într-o țară frumoasă așa ca România, care are niște tradiții ce trebuie păstrate. Ca și în celelalte dăți, o să le spun că trebuie să postim.
Nu le impun, sub nicio formă, dar le povestesc despre ce înseamnă post, despre beneficiile sufletești și trupești ale postului.
Postul nu înseamnă o chestie pur și simplu religioasă. E o rigoare, o oprire de la ce-ți place ție mai mult, și asta ne poate ajuta pe viitor să renunțăm la anumite vicii, să fim echilibrați, să ne putem înfrâna, ca și cu un cal. Eu așa văd corpul nostru.
Este ca un cal care aleargă după bucurii, după plăceri, după tot felul de lucruri care ne îmbie, dar conștiința noastră este vocea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, este vocea lui Dumnezeu, dacă vrei, care trebuie să intervină asupra acestui cal puternic să nu ne doboare.
De multe ori, suntem doborâți de trup și sufletul rămâne acolo micuț, nu se mai vede, iar trupul, în general, ne duce spre rele, dacă îl lăsăm pe el să conducă și nu ne ascultăm vocea interioară.
De asta cred că postul ne ajută să ne înfrânăm, să scăpăm de încăpățânare, pentru că, de foarte multe ori, vezi părinți care spun: „Păi ce să fac? Copilul e încăpățânat.
Păi de aia e încăpățânat, că tu nu l-ai educat, nu l-ai pus să postească, nu l-ai pus să facă curat în perioada postului, nu l-ai pus să trudească alături de tine. Sunt părinți pe care eu îi numesc elicopter.
O educație de tip elicopter, și anume copilul e în centru și părintele e ca un elicopter în jurul copilului, adică strânge jucăriile, îi face de mâncare, îi spală, îi calcă și tot așa.
Atunci când copilul primește toate pe tavă, normal că este mofturos și anxios, și depresiv, și frustrat, dar în momentul în care tu îl pui pe copil să facă mișcare, să facă lucruri fizice, să muncească, să care ceva, să te ajute la cumpărături, în momentul în care el pune corpul la treabă, atunci scapă de toate lucrurile astea. Când are timp, nu-i pleacă gândurile pe coclauri și e nefericit, neîmplinit și nebăgat înseamă.
Copiii tăi, Luca și Maria, învață la o școală privată sau de stat? Apropo, ce părere ai despre învățământul din România? Ce schimbări crezi că ar trebui făcute?
De stat. I-am avut pe copii la școli private, dar după aceea i-am scos de la școlile private și i-am dat la școli de stat, unde sunt mulțumit și sunt bine. Cred ca ar trebui încurajați părinții să aibă încredere în învățământul de stat.
După o perioadă, am hotărât să-i scoatem de la privat și să-i dăm la stat. A fost și chestiunea financiară, pentru că învățământul privat în România mi se pare foarte scump, exagerat, adică sunt facultăți în afară unde nu plătești atât.
Și am zis că „nu, nu se poate, oricât de mulți bani ai avea. Sunt părinți care fac împrumuturi pentru treaba asta, pentru a da copilul la învățământul privat, dar nu e OK să dai atâția bani.
Practic, iei de la gura copilului, și așa am hotărât să meargă la învățământul de stat, unde au și mai mult timp liber. Și asta a fost o chestiune care a contat. Faptul că ei, în învățământul privat, intrau dimineața și ieșeau târziu seara, pe la 17-18, asta nu e viață.
Mai mult muncea copilul decât munceam eu. În clipa asta, ei termină la 13, maximum 13.30 și au timp să-și facă și temele, au timp să meargă și la echitație. Copilul trebuie să aibă parte și de timp liber.
Sunt mulți părinți care duc copiii la privat, se ocupă ăia de ei. Îl duc dimineața, îl întorc seara. Nici nu mai ai timp să discuți cu el, nici nu mai ai timp să te bucuri de el. E o aruncare a responsabilității, într-un fel.
