14.3 C
Iași
luni, mai 13, 2024

Cauza morții lui Toto Cutugno. De ce s-a stins artistul de fapt

Must Read

Toto Cutugno a murit. După ce a împlinit 80 de ani în iulie, cantautorul s-a stins din viață astăzi, în jurul orei 16.00, la spitalul San Raffaele din Milano, unde era internat.

Cel care a dat vestea pentru agenția de presă ANSA a fost managerul său, Danilo Mancuso, care a explicat că, „după o boală îndelungată, starea cântărețului s-a agravat în ultimele luni”.

Suferea de ceva vreme de cancer metastatic la prostată. În primăvara acestui an, artistul a fost internat de urgență iar cel mai așteptat concert care ar fi trebuit să aibă loc în București, pe 8 mai, a fost anulat. Concertele anulate din ultima perioadă au de gândit fanilor care, cu fiecare zi, se aşteptau ca ce e mai rău să se întâmple.

S-a întâmplat astăzi, 22 august 2023.

Salvatore Cutugno, cunoscut publicului sub numele Toto Cutugno, a fost un cântăreț și compozitor italian de muzică ușoară.

Şi-a început cariera de solist la 13 ani, când a participat la concursul de acordeonişti, ocupând locul 3, un succes imens având în vedere că majoritatea participanților au fost mai în vârstă decât el. A înființat formația „Toto și Tati”, în care și-a cooptat fratele și trei prieteni, și a început să cânte hituri cunoscute în pub-uri, discoteci, restaurante. Timp de câțiva ani, trupa a călătorit în aproape toată Italia, iar în concerte a inclus și cântece originale scrise de Cutugno.

Are peste 400 de melodii compuse și peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.