22.4 C
Iași
sâmbătă, iunie 22, 2024

Mare sărbătoare mâine, 29 august. E Cruce Roșie în calendar!

Must Read

O mare sărbătoare are loc mâine, 29 august 2019, trecută cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Este vorba despre Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare din anul bisericesc în curs. Noul an bisericesc, cu calendarul actualizat, va începe la 1 septembrie, conform Bisericii Ortodoxe Române.

Sărbătoare importantă pe 29 august 2019: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Practic, pe 29 august este praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi, nu e bine să folosim cuțitul, care amintește de acest moment, ci totul se rupe cu mâna. De asemenea, din 29 august, în unele părți ale țării, se ține post până pe 14 septembrie, când are loc Înălțarea Sfintei Cruci.

Se mai spune, tot potrivit tradițiilor și superstițiilor din popor, că în ziua praznicului Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este recomandat să nu consumăm fructe sau legume cu formă rotundă, care simbolizează capul celui care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordanului.

Semnificația praznicelor, în opinia lui Petroniu Tănase

Aceste obiceiuri, chiar dacă sunt respectate de veacuri, nu au nicio legătură cu ceea ce scrie în Sfânta Scriptură. De altfel, obiceiurile și tradițiile diferă de la o regiune la alta, chiar și când vorbim despre aceeași sărbătoare. Interpretările privind interdicțiile și lucrurile pe care e bine să le facem depind de cultura locală.

Icoana cu Ioan Botezătorul având capul tăiat amintește de chipul și viața îngerească pe care acest mare sfânt le-a avut și de sfârșitul său mucenicesc, spun majoritatea teologilor ortodocși. Toată viața sa, Sfântul Ioan Botezătorul a dus un trai pustnic și a urmat Cuvântul lui Dumnezeu întocmai.

Părintele Petroniu Tănase a vorbit despre acest praznic dintr-o perspectivă lumească, asta pentru ca românii cu credință puternică să înțeleagă ceva din sărbătorile de peste an dincolo de aspectele istorice și religioase. Cu alte cuvinte, în opinia lui Petroniu Tănase, se cade să nu uităm că la baza multor păcate grele stau petrecerile cu beții și jocuri și că ar trebui să cinstim pomenirea sfinților cu rugăciune și multă cumpătare, nu cu exces și cu prea multă veselire.

„Se cade să nu uităm câteva lucruri: petrecerile cu beţii şi jocuri sunt pricină de multe şi grele păcate, căci acolo este de faţă diavolul, tatăl răutăţii, să fugim deci de ele ca de necuratul; cine prăznuieşte sărbătorile şi ziua numelui cu petreceri şi beţii se aseamănă cu Irod ucigaşul şi desfrânatul; ci noi, dimpotrivă, să cinstim pomenirea sfinţilor cu cumpătare şi rugăciune; cele mai frumoase podoabe ale vieţii creştine sunt înfrânarea şi curăţia, care ne fac asemenea cu îngerii”, spune părintele Petroniu Tănase, conform creștinortodox.ro.