26.4 C
Iași
luni, iulie 15, 2024

Valentin Sanfira, probleme cu legea din România. Ce a făcut celebrul interpret de muzică populară

Must Read

Valentin Sanfira are probleme cu legea din România încă de la finalul anului trecut. Fanii au fost surprinși de informațiile recente despre cunoscutul cântăreț.

Fostul participant la emisiunea “Te cunosc de undeva” a fost implicat de-a lungul vremii în mai multe procese judiciare.

Valentin Sanfira, probleme cu legea din România

Valentin Sanfira se confruntă cu probleme legale în România, deoarece i-a fost suspendat permisul de conducere. De când a devenit pieton, celebrul interpret de muzică populară din Gorj, a fost nevoit să stea în dreapta șoferului.

Nimeni nu se așteaptă la așa ceva. Vedeta a depus mai multe apeluri la Judecătoria Filiași, dar acestea au fost respinse la sfârșitul anului 2022. Cererea de chemare în judecată formulată împotriva IPJ Dolj avea ca obiect de „plângere contravențională”. Cu toate acestea, iubitul artist nu a renuntat și, prin intermediul avocatului său, a depus o altă cerere. De data aceasta, scopul principal a fost „reexaminare anulare cerere”.

Din păcate, nici aceasta nu a fost luată în calcul de magistrați.

Asta înseamnă că de câteva luni bune Valentin Sanfira nu mai are permis de conducere, motiv pentru care în februarie 2023 s-a prezentat din nou în fața magistraților cu o nouă cerere de chemare în judecată.

Potrivit spynews.ro, aceasta era formulată împotriva Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, obiectul fiind de „plângere contravenţională”. Cererea a fost amânată de nenumărate ori, însă în iulie artistul de muzică populară a aflat că a pierdut din nou.

Valentin Sanfira, fără permis de conducere

Valentin Sanfira nu are permis de conducere și își dorește să-l recupereze pentru a se deplasa mai ușor la concertele și spectacolele pe care le are programate. Vedeta mai poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data pronunțării.

„Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională împotriva procesului – verbal seria *********, formulată de petentul SANFIRA VALENTIN, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Vrancea.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Adjud. Pronunţată astăzi, 18.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Hotarâre **** 18.07.2023”, se arată în decizia instanței din Dolj, mai arată sursa citată anterior. În prezent, Valentin Sanfira este condus la evenimente de soția sa, Codruța Filip, care este șoferul său personal.

Valentin Sanfira se află în scaunul cu rotile

Din fericire, după câteva zile petrecute în spital și o intervenție chirurgicală reușită, Valentin a fost externat și s-a întors acasă. Cu toate acestea, va trebui să folosească un scaun cu rotile pentru o perioadă de timp. De asemenea, urmează sesiuni de fizioterapie. Conform declarațiilor sale, fapt că se află lângă soția sa îl face să se simtă deja mai bine.

”Dragii mei, vă las această postare din respect și prețuire, dar mai ales pentru a nu fi dezinformați cu privire la starea mea de sănătate. Săptămâna trecută am avut un accident aici, în Italia. În decursul acestor zile, am fost internat în spital.

Din păcate, a fost nevoie de o operație la picior, însă, slavă Domnului, totul a decurs cum trebuie și starea mea de sănătate este bună. După ce voi ajunge acasă, va urma o perioadă de recuperare, astfel încât nu voi putea fi prezent la evenimentele și spectacolele viitoare. Am fost norocos să am parte de medici foarte buni și competenți. Le mulțumesc pentru tot!

Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru toată grija pe care mi-ați purtat-o și promit să îmi revin cât mai repede pentru a mă putea întâlni cu publicul meu frumos. Multă sănătate tuturor! Este cea mai de preț!”, a scris Valentin Sanfira pe Facebook.