Un nou sezon Chefi la Cuțite, cel de-al 12-lea, a luat startul săptămâna trecută la Antena 1. Show-ul culinar a debutat cu o premieră maraton, de cinci ediții consecutive. Însă, competiția a fost mare, iar emisiunea celor trei bucătari nu a atins rezultatele așteptate. Antena 1 a fost bătută în războiul audiențelor.
Sezonul 12 Chefi la Cuțite a avut premiera weekend-ul trecut, cu două ediții, sâmbătă și duminică. Spectacolul culinar a continuat cu câte un episod și luni, marți și miercuri, însă publicul pare că nu a fost cucerit de show-ul de la Antena 1. Cum arată graficul audiențelor?
Emisiunea Chefi la Cuțite a fost detronată
De obicei, debutul unui nou sezon Chefi la Cuțite îi ținea lipiți pe români de micile ecrane. Așa s-a întâmpla și weekend-ul trecut când primele două ediții ale show-ului au făcut spectacol, iar emisiunea a fost lider de audiență. Sâmbătă şi dumică, chefii au câștigat aproape tot, Pro TV câştigând un singur segment (comercialul de duminică), dar la mică distantă.
Însă, în ceea ce privește cele trei ediții din timpul săptămânii (luni, marţi şi miercuri) lucrurile s-au schimbat. În fiecare dintre cele trei zile, audiența s-a stabilit pe segmente. Concret, Antena 1 a avut primul loc la oraşe şi pe publicul comercial (21-54 urban), iar Pro TV a câştigat publicul de la nivelul întregii ţări.
În ceea ce privește ziua de luni, 4 septembrie, Chefi la Cuțite a reușit o medie de peste un milion de români, în timp ce Pro TV a avut cu 65.000 de telespectatori mai mulţi şi a câştigat ţara.
Însă, Antena 1 a recuperat la oraşe, unde au avut în faţa televiziunii concurente 40.000 de telespectatori. Pe segmentul comercial, Chefi la Cuțite a stat mai bine, dar diferenţa a fost mai mică, de 13.000 de persoane în plus la Antena 1.
În ziua de marți, 5 septembrie, raporturile au fost asemănătoare. Pe intervalul Chefi la Cuțite, Pro TV a reușit să bată Antena 1, pe țară, dar nu și pe restul segmentelor.
Show-ul culinar a avut avans atât pe urban, unde a avut cu aproape 100.000 de telespectatori în faţa Pro TV, cât şi pe comercial, unde avansul a fost de 70.000 de persoane.
În timp ce miercuri, 6 septembrie, Pro TV a fost singura staţie care a sărit de un milion de telespectatori pe naţional, având pe acest target 175.000 de telespectatori în fața Antenei 1.
Dar la orașe, Chefi la Cuțite a câștigat cu 65.000 de telespectatori peste Pro TV. Lupta a fost strânsă și pe publicul comercial, însă Antena 1 a câștigat bătălia. Diferența dintre cele două a fost de 12.000 de telespectatori pe comercial.