16.4 C
Iași
vineri, martie 14, 2025

Cine este Maria Buză. Totul despre cariera și viața cunoscutei actrițe: vârstă, soț, copii, studii

Must Read

Cine este Maria Buză. Totul despre cariera și viața cunoscutei actrițe: vârstă, soț, copii, studii. Maria Buză este una dintre cele mai iubite actrițe din România, devenind cunoscută publicului larg mai ales după ce a participat la o cunoscută emisiune de televiziune unde a cântat și a dansat. 

Cine este Maria Buză

Maria Buză s-a născut pe data de 26 februarie 1969, la București, într-o familie modestă, tatăl ei fiind de profesie croitor.

Maria și-a dorit să devină balerină, însă părinții ei nu au putut să o susțină din punct de vedere financiar, reușind abia să strângă suma de bani necesară pentru înscrierea ei la ”Școala populară de artă”, acolo unde a făcut balet doi ani, iar mai apoi dansuri populare. Maria Buză a absolvit ”Academia de Teatru și Film” din București în anul 1997.

”La admiterea la facultate, la proba muzicală, când a fost să aleg și eu un cântecel, mi-am dat seama că nu știu niciunul cu text complet. Și o prietenă zice: ”Tu știi o strofă din ”Mai ții minte măi, dragă Mărie”, o strofă din ”Cine iubește și lasă”, dar știi ceva și din Whitney Houston și din Mariah Carey. Facem așa: dai dintr-una-ntr-alta”. Și am făcut un potpuriu, un colaj pornind de la ceea ce știam eu. Și le-am legat într-un mod foarte interesant. Ceva de genul: ”Cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă/ Târâișul șarpelui și pasul gândaculuiiiiiiiuuuuu Uuu, will allways love youuuu”. Momentul acesta i-a surprins plăcut pe cei din comisie. Când am intrat în facultate, eram deja cunoscută pentru asta…”, declara Maria Buză, în urmă cu ceva ani.

Totul despre cariera și viața cunoscutei actrițe: vârstă, soț, copii, studii

După ce a absolvit facultatea în 1998, actrița s-a angajat la Teatrul Național ”Ion Luca Caragiale” din București. A experimentat lumea teatrului, filmului și televiziunii. Maria Buză a participat, de asemenea, și la emisiunea „Te cunosc de undeva”, acolo unde a și câștigat un sezon.

Maria Buză este căsătorită cu violonistul George Pătrașcu, iar împreună au un fiu, Andrei.

Maria Buză a avut diferite roluri în teatru, film, în televiziune. De asemenea, are proiecte personale unde cântă alături de Taraful George Pătrașcu, soțul ei. Împreună au scos albumele Piatra, piatra și Fluturi galbeni.

În prezent, actrița face parte din distribuția serialului Groapa, care va fi difuzat la Pro TV începând cu toamna aceasta, alături de alte nume mari ale teatrului și filmului românesc: Daniel Nuță,Teona Stavarachi, Tudor Istodor, Iulian Postelnicu, Monica Bîrlădeanu, Marius Manole, Dana Rogoz, Maria Buză, Alex Conovaru, Emilian Oprea.