Ce mașini vor avea nevoie de ITP de două ori pe an? Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege ceea ce va duce la câteva schimbări în ceea ce privește Inspecția Tehnică Periodică.
Klaus Iohannis a promulgat marţi legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Actul normativ are ca obiect de reglementare clarificarea unor aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale.
Prin această lege, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv maşinile a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h sau vehiculele lente, vehiculele cu şenile, tramvaiele şi vehiculele cu tracţiune animală.
În schimb, este stabilită efectuarea la şase luni, adică de două ori pe an, a inspecţiei tehnice periodice (ITP) a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de Rent Car, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere.
Cât plătește un șofer care circulă cu ITP-ul expirat
În situația în care un șofer este prins cu ITP expirat, amenzile acumulate ar putea varia între 9.570 lei și 13.200 lei, iar pe lângă aceasta, talonul și plăcuțele de înmatriculare ale vehiculului vor fi reținute.
Șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi cu următoarele valori:
clasa I: 2 sau 3 puncte-amendă;clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă;clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă;clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă;clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă – se aplică doar persoanelor juridice.
Așadr, potrivit noilor prevederi, există cinci clase de sancțiuni, variind de la 660 lei pentru clasa I (2-3 puncte-amendă) la 33.000 lei pentru clasa a V-a (21-100 de puncte-amendă).
clasa I (2-3 puncte-amendă): 660 – 990 lei;clasa a II-a (4-5 puncte-amendă): 1.320 – 1.650 lei;clasa a III-a (6-8 puncte-amendă): 1.980 – 2.640 lei;clasa a IV-a (9-20 de puncte-amendă): 2.970 – 6.600 lei;clasa a V-a (21-100 de puncte-amendă): 6.930 – 33.000 lei.



