Registrul Auto Român (RAR) a emis un anunț foarte important pentru românii care dețin vehicule cu o vechime mai mare de 15 ani și care trebuie să efectueze ITP-ul în 2025.
Cei care au autoturisme mai vechi de 15 ani și care trebuie să efectueze reparații și inspecții tehnice periodice (ITP) în anul 2025 primesc informații relevante de la Registrul Auto Român (RAR).
Acest mesaj al autorităților vine ca răspuns rapid după ce o informație falsă a fost distribuită online, susținând că „mașinile personale cu o vechime mai mică de 10 ani trebuie să efectueze testarea tehnică la fiecare doi ani, în locul inspecției anuale actuale”.
Articolul respectiv mai preciza că pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehiculele care transportă mărfuri periculoase și cele destinate instruirii, cu o vârstă mai mare de 10 ani, „testarea tehnică ar trebui să fie realizată anual, și nu semestrial, cum se practica anterior”. Toate aceste informații sunt false și au fost prezentate ca fiind un anunț al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Informațiile denaturate indicau, de asemenea, că o „lege” va „elimina treptat vehiculele vechi și poluante, înlocuindu-le cu alternative ecologice”. Este menționat faptul că mașinile cu defecte majore la componentele esențiale, cum ar fi motorul, transmisia, frânele sau direcția și care sunt considerate învechite (în jurul vârstei de 15 ani), vor fi incluse în această categorie.
Pentru mulți români, aceste declarații au stârnit panică, deoarece s-au temut că vehiculele mai vechi de 15 ani vor fi clasificate drept reziduale și nu vor mai putea fi reparate, fiind astfel destinate casării.
Reprezentanții RAR subliniază că toate aceste afirmații sunt complet eronate. “Știm că, uneori, începutul de an poate aduce diferite schimbări, dar vă asigurăm că legislația referitoare la inspecțiile tehnice periodice (ITP) în România nu s-a modificat.”
De asemenea, nu există nicio interdicție privind repararea unui vehicul mai vechi de 15 ani, așa cum este menționat pe diverse platforme online. Dacă întâlniți astfel de articole, le puteți ignora fără a considera că ați pierdut informații importante.
Vrem să vă asigurăm nu doar în trafic, ci și atunci când „navigați” pe internet!”, au comunicat recent reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) pe pagina lor oficială de Facebook.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu mai multe publicații renumite din România.