Administrația Națională de Meteorologie (ANM) comunică faptul că vremea rece va continua să persiste în majoritatea regiunilor din țară în zilele următoare. Temperaturile vor rămâne scăzute, în special pe timpul nopții, cu brumă în diminețile din zonele depresionare, în special în Transilvania.
Temperaturile vor scădea sub zero grade.
Conform meteorologilor, minimele nocturne vor oscila frecvent între 2 și 10 grade Celsius, dar în depresiunile din centrul țării acestea pot ajunge chiar la 0°C. Maximele zilnice vor varia între 8 și 20 de grade, iar în unele regiuni din sud, se pot atinge izolat 22°C, abia spre sfârșitul săptămânii.
Ploi extinse și ninsoare la munte.
Meteorologii avertizează că în aproape toată țara se așteaptă precipitații, iar la munte, la altitudini de peste 2.000 de metri, se va depune un nou strat de zăpadă. Această instabilitate atmosferică menține temperaturile scăzute, specifice unei perioade de tranziție între anotimpuri.
Încălzire ușoară abia de săptămâna viitoare.
Florinela Georgescu, director de prognoză la ANM, a explicat că o ușoară încălzire este posibilă doar de săptămâna viitoare, când se estimează o reducere a instabilității atmosferice:
„Ne așteptăm la temperaturi maxime între 8 și 20°C și minime între 2 și 10°C, dar mai scăzute în Transilvania, unde pot apărea brume dimineața. Vremea se va mai încălzi, cel mai probabil, începând cu săptămâna viitoare.”
Până atunci, românii trebuie să se pregătească pentru câteva zile de vreme rece și umedă, neobișnuită pentru mijlocul lunii mai.
Absolvent al FJSC în anul 2014, am colaborat cu mai multe publicații de renume din România.


