A murit un fost judecător CCR
Acsinte Gaspar a deținut funcția de judecător al Curții Constituționale a României între 2004 și 2013. Potrivit anunțului făcut de CCR, acesta a fost figură remarcabilă a vieții juridice și politice din România.
„Curtea Constituțională a României anunță cu profund regret decesului domnului Acsinte Gaspar, judecător în perioada 2004-2013. Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității
Bucureşti, domnul Acsinte Gaspar va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România”, arată CCR.

Fostul judecător Acsinte Gaspar. Sursa foto: CCR.ro
Carieră impresionantă
După Revoluția din decembrie 1989, Acsinte Gaspar a fost numit șef de sector în Consiliul Frontului Salvării Naționale, iar între 1990 și 1996 a ocupat funcția de secretar general al Camerei Deputaților.
„Membru al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR), actualul PSD, din anul 1994, a îndeplinit, în cadrul acestui partid, funcțiile de copreședinte al Departamentului de politici în domeniul justiției și legislației și prim-vicepreședinte al Organizației județene Vâlcea al PDSR”, mai arată judecătorii constituționali.
Fostul judecător CCR a avut tangențe cu scena politică
Între 1996 și 2004, Acsinte Gaspar a fost deputat de Vâlcea, ales pe listele PSD. În primul mandat (1996–2000), a activat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, unde a ocupat funcțiile de chestor, secretar, iar în perioada septembrie – decembrie 1999, vicepreședinte.
„Între anii 1996-2004, Acsinte Gaspar a fost deputat de Vâlcea ales pe listele PSD. În prima legislatură (1996-2000), a fost membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, îndeplinind funcțiile de chestor, secretar şi vicepreşedinte (septembrie – decembrie 1999). În cea de a doua legislatură (2000-2004), a făcut parte din Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților”, precizează CCR.




