O crimă înfiorătoare a zguduit comuna Lipănești din județul Prahova: o tânără de doar 22 de ani, mamă a doi copii și însărcinată în două luni, a fost ucisă cu sânge rece, cu un topor, chiar de bărbatul de care încerca să se despartă. Totul s-a întâmplat în plină zi, în fața propriei mame și a copiilor săi. În ciuda apelurilor repetate către autorități și a mai multor ordine de protecție, sistemul n-a reușit să o salveze.
Tânăra se refugiase la părinți în speranța că va scăpa de violențele concubinului. Însă el a urmărit-o, a așteptat momentul potrivit și a lovit fără milă.
„Poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea acestuia la scurt timp ca fiind un bărbat de 37 de ani din oraşul Boldești-Scăeni care se află la acest moment în custodia poliţiei”, a declarat Maria Magdalena Rădulescu, purt. de cuv. IPJ Prahova, potrivit observatornews.ro.
Surse apropiate anchetei spun că victima ar fi sunat de trei ori la 112 în ultimele luni, semnalând comportamentul abuziv și amenințările partenerului. De fiecare dată s-au emis ordine de protecție, dar acestea au fost doar niște foi fără putere reală în fața violenței.
Crima a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă. Imaginile sunt greu de privit: bărbatul se apropie cu toporul, lovește o dată și fata cade. Nu se oprește. Continuă să lovească și apoi pleacă calm, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mama victimei, martoră la întreaga scenă, a povestit groaza prin care au trecut:
„Fata tot zicea într-una „nu mai vin, nu mai vin, lasă-mă în pace că eu stau la mama, stau lângă copii”. Ne-a lăsat la magazin şi a intrat într-o curte la un vecin, a luat un topor mare şi ea când l-a văzut zice „ce o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară?”, a declarat mama victimei pentru sursa menționată.
Potrivit acesteia, nu era prima dată când bărbatul devenea violent. Îl descrie ca pe un individ obsesiv, care își urmărea fata peste tot, o teroriza și provoca scandaluri violente în încercarea de a o aduce înapoi.
„În Boldeşti, şi cu ăia, acolo la el, şi pe ăia i-a bătut, şi pe ăia i-a omorât, a spart maşini pentru ea să vină acasă”, a mai spus femeia.
Victima a cerut ajutor, a reclamat abuzul și a primit răspunsuri procedurale. Din păcate, nici apelurile la 112, nici ordinele de protecție n-au reușit să o apere.
„Mereu îi făceau foi de alea, dar degeaba, nu te înţelegeai”, a mai spus mama fetei.